Îndrăgitul comentator sportiv Cristian Ţopescu a ajuns marţi la Spitalul Elias, iar starea acestuia este gravă, dar stabilă, Ţopescu aflându-se în secţia de Terapie Intensivă, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Silviu Negoiţă, pentru Agerpres.
Potrivit medicului, Cristian Ţopescu, în vârstă de 81 de ani, a fost adus la spital cu ambulanţa.
“Este văzut de o echipă multidisciplinară formată din mai mulţi colegi de-ai mei. În prezent i se face tratament şi urmează investigaţii”, a mai spus medicul.
Cristian Țopescu a fost decorat anul trecut de președintele Klaus Iohannis, cu Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler pentru întreaga sa activitatea și a primit, la sfârșit de ianuarie, titlul de cetățean de onoare al Bucureștiului.
Cristian Ţopescu a comentat peste 5.000 de transmisiuni live, 13 ediţii ale Jocurilor Olimpice, dar şi campionate mondiale şi europene. În perioada 2008-2012 a fost senator PNL.