Cristian Păun – profesor de economie – a explicat la Europa FM, în emisiunea „România în Direct”, că Ordonanța „Trenuleț” sau Ordonanța măsurilor fiscale „A apărut peste noapte. Ea nu a făcut obiectul discuției în perioada electorală și a apărut după vot”. Mai mult, Cristian Păun a mai explicat că „mi s-a părut în primul și în primul rând o șmecherie ieftină, prin care – din nou – cetățenii sunt chemați la vot, vine votul, trece votul și apoi apare Ordonanța. Nu a fost vorba absolut deloc în timpul campaniei electorale despre asta”. Cristian Păun a subliniat că statul român are nevoie de un mix de măsuri fiscale și de reformă administrativ-teritorială, dar și reformă în administrația publică locală și centrală: „De atunci devin credibili. Și nu doar vorbărie, adică, nu doar vorbe, ci fapte”. Cristian Păun a propus și un număr mai mic de ministere: „Eu cred că putem lejer să funcționăm cu 10 ministere fără nicio problemă”.
Cristian Păun: „De asta trebuie să alegem întotdeauna cel mai mic rău, adică cel care ne folosește acești bani cu maxim de rezultate; nu bagă mâna în ei adânc, nu-i irosește pe prostii, îi folosește cu cap, ne întreabă când îi folosește”
Cătălin Striblea: Cum a făcut statul român – că așa este o primă impresie – că a pus povara consolidării fiscale în spatele unor privați și mai puțin în spatele său? E corectă percepția sau s-a întâmplat ceva și la stat?
Cristian Păun: „În primul și în primul rând, povara o duce cetățeanul, pentru că el este mai întâi taxat și apoi politicianul redistribuie aceste resurse. Politica este întotdeauna cu redistribuție de resurse în spate, obținute prin taxare și de asta în politică este întotdeauna cu ceva rău, adică noi, cetățenii, taxați de către politicieni care redistribuie după criteriile lor politice resursele în societate, noi simțim acest lucru ca fiind ceva rău. Normal, cineva să ia niște resurse din buzunar, din buzunarele private ale tale și le duce către un buget pe care apoi îl redistribuie.
De asta trebuie să alegem întotdeauna cel mai mic rău, adică cel care ne folosește acești bani cu maxim de rezultate; nu bagă mâna în ei adânc, nu-i irosește pe prostii, îi folosește cu cap, ne întreabă când îi folosește […], nu face deficite foarte mari – adică nu cheltuiește banii aceștia pe datorie, pe împrumuturi foarte mult. Adică, întotdeauna ne uităm la aceste lucruri sau ar trebui să ne uităm în politică, când mergem la vot, când girăm niște politicieni să ne uităm ca aceste lucruri să se întâmple cu cât mai puțin rău pentru noi, cetățenii”.
Cristian Păun, despre Ordonanța măsurilor fiscale: „A apărut peste noapte. Ea nu a făcut obiectul discuției în perioada electorală și a apărut după vot”
Cătălin Striblea: Ce vi se pare foarte rău în Ordonanța asta?
Cristian Păun: „În primul și în primul rând, această Ordonanță a apărut peste noapte. Ea nu a făcut obiectul discuției în perioada electorală și a apărut după vot. Adică, mi s-a părut în primul și în primul rând o șmecherie ieftină, prin care – din nou – cetățenii sunt chemați la vot, vine votul, trece votul și apoi apare Ordonanța. Nu a fost vorba absolut deloc în timpul campaniei electorale despre asta”.
Cătălin Striblea: Dar vorba ascultătorului de mai devreme, nu era un mare secret faptul că deficitul bugetar e în cap și că vor face ceva după alegeri.
Cristian Păun: „Da, numai că ce se întâmplă: politicienii ar fi de preferat să fie mai transparenți și să fie mai sinceri cu cetățenii pe care îi taxează. Este o calitate foarte importantă în politică: să fii sincer. Pentru că cu toții știm că statul și politica înseamnă redistribuire de drepturi. Știm treaba asta, evident că știm. Doar că vrem mai multă transparență”.
Cristian Păun: „Economia, din păcate, cea reală, cea care produce valoare adăugată cu adevărat în acest moment se află într-o mare cumpănă”
Cătălin Striblea: Și acum, pe calcule: rezolvă, domnule Păun, deficitul? Aceste măsuri, doar aceste măsuri…
Cristian Păun: „Nu, pentru că resursele pe care statul azi le cheltuiește peste ceea ce obține din economia reală, acel deficit este imens. Imens și ca sumă, imens și ca procent din PIB. Adică, ceea ce reușește să adauge valoare economia din România la acest moment. De ce spun că nu e suficient? Pentru că economia, din păcate, cea reală, cea care produce valoare adăugată cu adevărat în acest moment se află într-o mare cumpănă. Ea, dacă ne uităm pe date, vedem că azi PIB-ul României stagnează. Vorbim mai degrabă despre o economie care și-a redus foarte mult turația din diferite motive – interne, externe. Dar avem o turație foarte redusă”.
Ce ar putea face statul român în contextul măsurilor fiscale? Cristian Păun propune un mix de măsuri
Cătălin Striblea: Și atunci, unde v-ați duce? Dacă ar fi să fiți consultantul primului ministru?
Cristian Păun: „În primul și în primul rând, aș merge pe niște principii generale pe care le-aș respecta atunci când fac planul. Adică, în primul și în primul rând nu aș merge pe o singură măsură. Nu există azi o măsură magică care singură să scoată România din impas. Aș face un mix de măsuri.
Doi, nu aș merge în primul rând cu taxarea. Adică, taxarea nu aș scoate-o prima în față, pentru că dacă facem treaba asta ratăm cu siguranță efectele pe care le așteptăm din aceste măsuri: colectare la stat. Pe ce aș merge înainte de taxare? Cu ce aș fi ieșit în față? În primul și în primul rând, cu reformele.
Văd că acum se discută, de exemplu, reforma administrativ-teritorială. A propus-o un partid, orizontul de timp este undeva șase luni, prima discuție în Parlament – adică, probabil că într-un an, doi o să vedem așa ceva. Nu. Reforma administrativ-teritorială trebuia să fie începută deja. Adică, accelerate reformele în România și între acestea reforma administrativ-teritorială este una și reforma administrației publice centrale și locale este a doua. A venit votul, a trecut votul. România nu cred că-și mai permite 16 ministere”.
Cristian Păun: „Eu cred că putem lejer să funcționăm cu 10 ministere fără nicio problemă”
Cătălin Striblea: Și 16 sunt multe?
Cristian Păun: „Da, pentru că statul modern are cinci funcții mari și late: sănătate, siguranță, apărare, justiție și mai avem educația. Hai să mai adăugăm partea cu fonduri europene, partea de finanțe. Eu cred că putem lejer să funcționăm cu 10 ministere fără nicio problemă”.
Cătălin Striblea: Deci dumneavoastră îmi spuneți așa, domnule Păun, ca să tragem o concluzie: în momentul în care voi vedea partidul de la guvernare sau care candidează spre guvernare punând problema reformei administrativ-teritoriale și reforma administrației publice locale și centrale și făcând ceva în sensul acela, de abia atunci vom avea un început de rezolvare a problemei.
Cristian Păun: „De atunci devin credibili. Și nu doar vorbărie, adică, nu doar vorbe, ci fapte. Pentru că deocamdată m-am uitat peste ce agenții cor să comaseze: nu ne încântă cu nimic că vor să unească trei agenții și din trei agenții vor face una singură. Important este ce rămâne în urma comasării. Că dacă în urma comasării rămâne fix același număr de angajați, aceeași birocrație inutilă și așa mai departe, nu am făcut nimic, este joc de glezne”.
Sursa foto: Shutterstock