Confidenţialitate

Cristian Diaconescu: Rusia crede că România execută „ordinele marilor puteri”, în special ale americanilor | VIDEO

Cristian Diaconescu, fost ministru de externe, a discutat, alături de Cătălin Striblea, cu ascultătorii Europa FM despre Rusia și în ce măsură acest stat un prieten al României sau ar trebui tratat ostil.

Fostul ministru de Externe spune că o întâlnire bilaterală România-Rusia are șanse mici de reușită, întrucând agendele celor două state sunt foarte diferite:

„Stadiul relației actuale, din perspectivă bilaterală, discutând direct între Moscova și București este unul foarte redus, foarte jos, nu pentru că o persoană aflată în conducere la Moscova nu ar dori sau nu ar putea să se întâlnească cu omologul său din România, ci pentru simplul fapt că în acest moment ne despart aproape toate temele care ar putea figura pe agenda unei întâlniri bilaterale de substanță.”

Rusia ar dori ca România să se îndepărteze de aliații din Occident, în favoare Moscovei, mai spune Cristian Diaconescu, la Europa FM:

„Ceea ce ar avea în intentie ar fi modul în care România s-ar delimita înăuntrul Alianței Nord-Atlantice sau Uniunii Europene, transmițând semnale preferențiale față de Federația Rusă, mai ales în ceea ce privește o nouă arhitectură de securitate. Este doctrina Medvedev de acum 7-8 ani, anume ca în ceea ce privește securitatea europeană sau euro-atlantică, Federația Rusă să aibă un drept de intervenție și de decizie, omologată din punct de vedere juridic, adică printr-un tratat  încheiat în acest spațiu, ceea ce este imposibil.”

Totodată, Moscova nu este mulțumită de apartenența României la NATO și UE. Mai mult, faptul că țara noastră găzduiește un scut anti-rachetă este văzut ca un comportament agresiv din partea României, a adăugat fostul ministru deExterne, la Deșteptarea României:

„Faptul că apartenența la NATO și inclusiv la UE reprezintă un semnal negativ la adresa Feederației Ruse, faptul că ne asociem la proiecte de securitate sau economice care defavorizează Federația Rusă și faptul că, prin găzduirea scutului anti-rachetă, avem un comportament agresiv cu acest stat. Din punctul lor de vedere trebuie să se plece de la o premisă inițială și anume România să-și reconsidere fundamental opțiunile strategice de securitate, inclusiv cele economice, după care ar începe discuția cu Rusia.”

În plus, Cristian Diaconescu spune că, în viziunea Rusiei, România nu are capacitatea de a lua decizii proprii și, mai degrabă, Bucureștiul ar face ce-i dictează alte state, în special SUA:

„Fiind la frontiera NATO, în mod clar preocupările în special în domeniul securității sunt cele pe care Federația Rusă încearcă să le promoveze dar nu neapărat în dialogul bilateral. Se consideră că România, și sunt afirmații publice din acest punct de vedere, se consideră că România, practic, nu are o decizie proprie și în ceea ce privește diversele atitudini, poziționări, în politica externă și de securitate România ar executa „ordinele marilor puteri”, în special ale americanilor.”

Urmăriți în continuare Deșteptarea României

Citește și: Vladimir Putin va participa la exerciții ale forțelor nucleare ruse. Acestea sunt „regulate și transparente”, anunță Moscova | AUDIO