Confidenţialitate

Cristi Minculescu şi Dan Bittman, o singură piesă: “S-aprindem torţele” – VIDEO

Colaborarea muzicală aşteptată de peste 30 de ani, între Cristi Minculescu şi Dan Bittman, s-a concretizat prin piesa “S-aprindem torţele”, produsă de Kazibo Music.

Prima vizionare a videoclipului a avut loc joi seara, într-un club din Bucureşti, în prezenţa celor doi artişti, a presei şi a prietenilor.

????????????????

Dacă Dan Bittman a mai lucrat cu băieţii de la Kazibo, lansând împreună piesa “Şi îngerii au demonii lor”, pentru Cristi Minculescu înseamnă prima colaborare.

“Ne-am dat seama că trebuie să lăsăm oameni tineri şi oameni plini de energie să ia horărâri, câteodată. Ei au venit cu o idee foarte bună, o idee care nu s-a mai petrecut timp de 35 de ani. Ei ne-au pus în situaţia de a cânta împreună. Pe Cristi îl iubesc necondiţionat de 35 de ani”, a spus Dan Bittman la avanpremiera piesei.

????????????????

“Mulţumim că aţi venit, sunt onorat. Mă bucur că am făcut această colaborare cu Dan pentru că el, mai mult de un an de zile, a dus numele Iris mai departe. E o relaţie afectiv-emoţională care nu se poate destrăma indiferent ce se va întâmpla. Îl iubesc şi eu, la fel, necondiţionat. Sperăm să nu fim doar la prima colaborare, adică să nu fie ultima”, a declarat Cristi Minculescu.

Odată cu această colaborare au apărut zvonuri despre o posibilă ruptură a lui Dan Bittman de trupa Holograf, însă Bittman a ţinut să infirme aceste speculaţii.

“Holograf nu are timp să se despartă. Am venit de la Baia Mare, mâine plecăm la Sibiu, după aceea avem Cluj, de 8 martie suntem la Târgu Mureş, pe 11 suntem la Galaţi. Când să te mai desparţi?! Zău că nu e timp de aşa ceva. Speculaţiile au început încă de anul trecut. Sunt aici pentru a infirma, încă o dată, că Holograf nu se desparte”, a clarificat Dan Bittman.

Lansarea oficială a piesei va avea loc luni, 7 martie.

https://www.youtube.com/watch?v=taSlapYf094