Confidenţialitate


Cristi Minculescu cântă iar sub numele IRIS – AUDIO


Cristi Minculescu cântă iar sub numele IRIS – AUDIO

În direct în Clubul de Seară, la Europa FM, Cristi Minculescu a vorbit despre viitorul trupei IRIS, nume sub care va cânta de aici înainte alături de Doru Borobeică și Valter Popa, în timp ce Nelu Dumitrescu va folosi și el numele de IRIS.

În direct prin telefon, Cristi Minculescu a făcut și un exercițiu de imaginație, provocat de Toader Păun, și și-a imaginat cum ar introduce piesa ”Amintiri” de pe scena Săli Palatului în timpul concertul aniversar pe care speră să îl poată organiza în luna octombrie.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Povestea IRIS continuă, după cum transmit membrii formatiei IRIS, Doru Borobeică, Nelu Dumitrescu, Cristi Minculescu și Valter Popa, într-un mesaj comun.

“Dupa o colaborare profesionala îndelungată, noi, membrii formatiei IRIS, Doru Borobeică, Nelu Dumitrescu, Cristi Minculescu și Valter Popa, am ales doua drumuri separate, așa cum anunțam în anul 2017.

Din respect pentru tot ce a însemnat IRIS în această componență și mai ales din respect pentru publicul nostru, am ajuns la un consens cu privire la denumirile formațiilor noastre, în ciuda diferențelor care fac ireconciliabilă relația noastră profesională, urmând ca, în continuare, să evoluăm separat.

Cristi Minculescu, Valter Popa și Doru Borobeică își vor urma împreună drumul și se vor numi:

IRIS
CRISTI MINCULESCU, VALTER & BORO

Nelu Dumitrescu, la rândul său, își va continua activitatea sub denumirea:

IRIS
NELU DUMITRESCU

Nu este un final, ci o continuare firească, pentru fiecare dintre noi! Vă mulțumim pentru sprijinul permanent, iubirea şi respectul pe care ni le-ați arătat fiecăruia dintre noi ca artiști!”, transmit Doru Borobeică, Nelu Dumitrescu, Cristi Minculescu și Valter Popa într-o scrisoare comună trimisă postului de radio Europa FM.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria