Confidenţialitate

Crisana: Vremea se menține rece

În Crișana, valorile termice vor fi mai scăzute față de cele normale pentru această perioadă, îndeosebi în prima săptămână din intervalul 15 – 28 martie 2021, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Până în data de 19 martie, media maximelor va fi de 4…6 grade, iar a minimelor va fi în scădere de la 0 grade la -3 grade. După data de 19 martie, vor mai fi variații termice îndeosebi în jurul datei de 23 martie, dar tendința va fi de încălzire
ușoară și astfel, media valorilor diurne va oscila între 7 și 11 grade, iar a celor nocturne între -3 și 0 grade.

Vor fi precipitații pe aproape tot parcursul intervalului, mai însemnate cantitativ până la mijlocul primei săptămâni și în intervalul 20-23 martie.

Foto: Pexels/ Vlad Chetan