Confidenţialitate

Crimeea: intre Rusia si Ucraina

Operaţiunea a fost efectuată cu blindate uşoare şi elicoptere şi au fost auzite focuri de armă, potrivit unui purtător de cuvânt al forţelor ucrainene din peninsulă. Trei camioane care transportau militari ucraineni, cu mâinile legate, au părăsit baza respectivă. Forţe ruse şi pro-ruse au ocupat, în ultimele zile, fără confruntări armate, mai multe baze ucrainene din Crimeea.

Între timp, NATO trebuie să îşi re-poziţioneze forţele militare, în contextul ameninţărilor Rusiei, afirmă comandantul forţelor NATO din Europa.

E necesar ca trupele Alianţei să-şi intensifice capacitatea de reacţie – spune generalul Philip Breed-love, care avertizează asupra riscului unei intervenţii ruse în Transnistria şi în estul Ucrainei.

Între timp, mai multe zone din Crimeea au rămas aseară fără curent electric, iar autoritățile locale proruse spun că motivele sunt necunoscute.

La Simferopol, principalul oraş din regiune, strada Karl Marx din centrul oraşului era în beznă, la fel și unul dintre principalele hoteluri din centru. Oamenii foloseau torţe şi telefoane mobile pentru a face lumină.

Premierul separatist prorus din Crimeea Serghei Aksionov spunea că peninsula este alimentată cu apă și electricitate de către Ucraina – din acest motiv, regiunea creează centrale pentru a deveni autonomă în acest domeniu.