Confidenţialitate

Crevedia: Scandal la primărie între primar, localnici și avocatul firmei care deținea stația GPL. Localnică: „Vreau despăgubire totală” | AUDIO

Scandal la Primăria Crevedia, unde mai mulți localnici au intrat în biroul edilului pentru a discuta cu patronii stației GPL care a explodat pe 26 august. La discuție a participat, însă, avocatul firmei, căruia localnicii din Crevedia i-au transmis că vor despăgubiri după ce mai multe locuințe au fost distruse în urma exploziei. Firma care deține stația GPL a anunțat că intenționează să plătească reparațiile în cazul caselor afectate.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La o întâlnire dintre primarul din Crevedia și avocatul firmei care deținea stația GPL – care a explodat pe 26 august – câțiva localnici ale căror locuințe au fost afectate au intrat să-și spună nemulțumirile. Primarul ținea această ședință pentru a soluționa problemele cu care se confruntă acum localnicii.

Totuși, până la momentul la care localnicii au intrat în clădire – alături de câțiva jurnaliști – ședința s-a ținut cu ușile închise.

„Nu vreau să veniți să-mi aduceți o firmă de construcții care vine și zice <<Vreau să fac aia>>. Nu vreau lucrul ăsta, vreau despăgubire totală. Nepoțelul meu de 7 luni a rămas fără lăptic în ziua exploziei. Băiețelul meu a rămas fără pian”, a spus o localnică.

„Dacă mă înfig în ea o dau jos. Un cutremur de două grade o dă jos. Am o femeie paralizată de doi ani de zile”, a adăugat un localnic.

Avocatul firmei care deținea stația GPL le-a cerut localnicilor din Crevedia să-și exprime nemulțumirile în formulare

Odată intrați în încăpere, avocatul firmei care deținea stația GPL le-a împărțit localnicilor afectați formulare pe care să le completeze

„Am găsit o colaborare la primărie să fie auzite și cererile pe care noi vrem să le aducem în sprijinul oamenilor. Noi, tocmai ca să stabilim un contact direct, am făcut niște formulare absolut ajutătoare – deci, ele sunt orientative”, a spus avocatul firmei care deținea stația GPL.

Ca răspuns la inițiativa acestuia, un localnic a reacționat: „Nu ne încălzește cu nimic”.

Firma care deținea stația de GPL din Crevedia a anunțat că intenționează să plătească reparațiile în cazul locuințelor afectate

Amintim, firma Flagas – care deține stația GPL din Crevedia – a anunțat că intenționează să plătească reparațiile la imobilele afectate. Documentul – asumat de către cei doi administratori ai firmei – a fost postat pe Facebook de Primăria Crevedia.

Potrivit unui bilanț anunțat de șeful DSU, Raed Arafat, după tragedia de la Crevedia zece case au fost distruse și peste 70 au fost avariate în urma deflagrațiilor.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Explozii Crevedia | Încă un rănit a decedat