Confidenţialitate

Creștere istorică a economiei SUA în T3

Economia Statelor Unite a înregistrat o creştere istorică în trimestrul al treilea, de 33,1%.

Avansul a fost susţinut de măsuri guvernamentale de stimulare în valoare de 3.000 de miliarde de dolari în perioada pandemiei, care au favorizat cheltuielile de consum, dar recesiunea profundă provocată de Covid-10 ar putea avea nevoie de cel puţin un an pentru a fi încheiată, potrivit Reuters.

Publicată joi de Departamentul pentru Comerţ, creştere record a PIB este ultima raportare economică importantă înainte de alegerile prezidenţiale de marţea viitoare, nu atenuează, totuși, tragedia umană provocată de pandemia de coronavirus, în urma căreia zeci de milioane de americani sunt încă şomeri, iar peste 222.000 au murit.

Economia americană este încă cu 3,5% sub nivelul la care se afla la sfârşitul anului 2019, iar veniturile s-au prăbuşit în trimestrul al treilea.

Cu toate acestea, preşedintele Donald Trump, care se află în urma democratului Joe Biden în sondajele de opinie, a salutat rezultatul.

”Cea mai mare şi cea mai bună în istoria ţării noastre (…) Sunt atât de fericit că aceste date referitoare la PIB au venit înainte de 3 noiembrie”, a scris liderul de la Casa Albă pe Twitter.

Contracandidatul său democrat a atras atenția că redresarea nu este completă.

”Ne aflăm într-o groapă adâncă, iar incapacitatea preşedintelui Trump de a acţiona înseamnă că avansul din trimestrul al treilea nu a fost suficient nici măcar să ne scoată din ea. Redresarea care are loc îi ajută pe cei aflaţi în vârf, dar zeci de milioane de familii care muncesc şi micile afaceri sunt lăsate în urmă”, a spus Joe Biden.

Redresarea economiei SUA, care a intrat în recesiune în luna februarie, vine după o contracţie de 31,4% consemnată în trimestrul al doilea, cea mai gravă de când guvernul ţine evidenţa indicatorului, în 1947.