31 de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani au fost diagnosticaţi cu COVID-19, numărul acestora fiind în creştere faţă de săptămâna trecută, când erau doar 24 de cazuri confirmate.
Alte trei cazuri sunt în aşteptarea rezultatului.
Nu sunt numai cadre medicale bolnave ci din toate categoriile de personal angajat, chiar şi din rândul personalului administrativ.
Acum se fac anchetele epidemiologice, pentru a se descoperi persoanele care au intrat în contact cu bolnavii.
Managerul unităţii medicale, colonelul doctor Alexandru Keresztes, spune că se fac eforturi pentru redeschiderea secţiei de Nefrologie, singura din spital care este acum închisă .
El spune că în această fază în care boala este într-o transmitere comunitară avansată, este foarte greu de identificat sursa îmbolnăvirilor.
La sfârsitul săptămânii trecute, la Spitatul județean din Focşani erau diagnosticate pozitiv cu noul coronavirus 13 asistenţi medicali, doi medici, şapte infirmiere, un brancardier şi un angajat din sectorul de suport.
Unitatea medicală are acum conducere militară, după ce fostul manager, Constantin Mândrilă a fost testat pozitiv și internat.