Confidenţialitate

Cresc impozitele în București din 2019. Primăria Generală: „Nu Gabriela Firea majorează impozitele, doar aplică noul Cod Fiscal”

Bucureștenii vor plăti impozite majorate de anul viitor. Potrivit unui proiect de Hotărâre aprobat în ședința Consiliului General, Primăria Capitalei pune în aplicare prevederile Codului Fiscal.

Impozitul va crește pentru locuinţe cu 1-2 lei la o garsonieră. 2 lei apartament cu 2 camere, între 2-4 lei apartament cu 3 camere și între 2 – 5 lei la cel cu 4 camere.

Pentru autoturismele care au capacitatea cilindrică de până la 2000 cmc, impozitul nu se modifică, iar pentru mașinile cu peste 2000 cmc creşterile variază între 13 şi 84 de lei.

Impozitele se măresc din cauza coeficientului de 1,3%, care reprezintă indicele de inflaţie comunicat de Ministerul de Finanţe, pe baza căruia se calculează taxele pentru anul viitor, este explicația Primăriei.

Nu Gabriela Firea majorează impozitele, ci doar pune în aplicare prevederile Codului Fiscal, precizează Primăria Generală București într-un comunicat de presă.