Confidenţialitate


Credincioșii vor putea merge la biserică în noaptea de Înviere dacă vor respecta regulile, spune Klaus Iohannis | AUDIO


Credincioșii vor putea merge la biserică în noaptea de Înviere dacă vor respecta regulile, spune Klaus Iohannis | AUDIO

Sărbători pascale la biserica, întâlniri în familie și fără petreceri cu multe persoane, putem să le avem dacă reușim să gestionăm pandemia, transmite președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului spune că autoritățile nu intenționează să ingrădească accesul la biserică al credincioșilor:

„Eu îmi doresc foarte mult să gestionăm pandemia în așa fel încât lumea să poată să meargă și la biserică, să se întâlnească în cerc mai restrâns, dar să se poată întâlni cu familia, fără să avem petreceri cu multe  persoane, mai degrabă în cadrul familial. Cred că aceste lucruri sunt posibile, nu îmi doresc să îngrădim accesul la biserică, sunt sfintele sărbători de Paști, oamenii vor să meargă la biserică și trebuie să găsim soluții ca să meargă la biserică.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Șeful statului insistă pe “respectarea restricțiilor și accelerarea campaniei de vaccinare” în lupta cu al treilea val al pandemiei de coronavirus. Klaus Iohannis s-a declarat îngrijorat de actuala situație epidemiologică.

Șeful statului a mai spus că, momentan, nu este necesară o carantinare a Capitalei:

”Cred că, pentru București, e nevoie să se ia măsuri suplimentare (…) Restricții sunt necesare unde se formează aglomerații și probabil e nevoie să le reducem, în special în weekend. Probabil, vor trebui schimbate orele de deschidere și pentru magazine, mall-uri”, a precizat președintele.

Foto: Inquam Photos / Doru Halip


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria