Confidenţialitate

Craiova: Profesorii au ieșit în stradă, nemulțumiți de salarii

Miting al profesorilor în Craiova. Dascălii au ieșit în Piața Prefecturii pentru a-și exprima nemulțumirile legate de salarizare. Liderii sindicali spun că autoritățile locale și conducerea Inspectoratului Școlar au încercat împiedicarea organizării acestui miting.

Liderul Uniunii Sindicatelor Independente din Învățământ – filiala Dolj, Constantin Rada, spune că Primăria Craiova a autorizat, pe 9 mai, mitingul de astăzi.

Ieri seară însă, reprezentanții Primăriei le-au transmis sindicaliștilor ca manifestarea primește aviz nefavorabil pe motiv că ar urma ca la aceeași oră să fie organizat un alt eveniment.

Mai mult, afirmă Rada, conducerea ISJ Dolj a cerut directorilor școlilor să organizeze consilii profesorale astfel încât să împiedice dascălii să vină la protest.

Cu toate acestea, peste o sută de profesori au venit în Piață Prefecturii pentru a cere între altele, o creștere a salariilor pentru întreg personalul din învățământ cu 20%, dar și deblocarea posturilor din sistem.

Ei cer și găsirea unei soluții pentru a le fi plătite contribuțiile către stat, multe dintre școli fiind în urma cu plata acestora din lipsă de fonduri. Dascălii spun ca vor continua protestele până când solicitările lor vor fi soluționate.

Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.