Confidenţialitate

Craiova: Directoare de școală, înregistrată când jignește o elevă | AUDIO

Directoarea unei școli din Craiova a fost înregistrată în timp ce jignește o elevă la o oră de curs. Imediat după apariția înregistrării în spațiul public, profesoara spune că a fost șantajată și a depus și plângere penală.

Pe înregistrare se poate auzi cum directoarea Școlii Gimanziale Traian din Craiova țipă la o elevă, pe care o și jignește repetat, în timpul unei ore de curs.

Înregistrarea a fost făcută de un elev și a fost transmisă mai departe unor cadre dicatice, jurnaliștilor, dar și autorităților locale.

Directoarea spune că la începutul înregistrării nu pare a fi vocea ei, dar la sfârșit este sigur. Profesoara spune că se mai întâmplă, așa cum i-ar fi spus și alți colegi, ca dascălii să mai țipe la elevi.

Ea mai susține că a fost șantajată cu această înregistrare pentru a-și da demisia, motiv pentru care a făcut o plângere penală.

Reprezentanții ISJ Dolj au anunțat ca vor declanșa o anchetă:

“Inspectoratul Școlar Județean Dolj s-a autosesizat privind acest caz, urmând a se demara verificarea aspectelor semnalate și, în funcție de rezultatul verificării, se vor lua măsurile care se impun, conform legislației în vigoare”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Ana Maria Constantinescu