Vă invităm ca, în această perioadă de sărbătoare și liniște, când ne facem timp și pentru povestiri și meditație, să pătrundem în „Povestea de un secol și jumătate a Crăciunului regal”.
„Sărbătorile fixe din calendarul regal sunt tratate de noi drept sărbători „de familie”, clipe de bucurie pe care le trăiești cu ochii îndreptați spre cei dragi, de care te leagă sentimente sau năzuințe…”
…notează RomâniaRegală.ro – care ne prezintă un istoric al Crăciunului în familia regală a României.
Semn al legăturii suveranului cu poporul său, Regele Mihai a transmis mesajul de Crăciun românilor, timp de 75 de ani, din 1940 până 2015, cât i-a permis starea de sănătate.
Pentru români, Crăciunul în familia regală înseamnă Castelul Săvârșin împodobit de sărbătoare și amintirea Regelui Mihai, care, alături de Regina Ana, petrecea acolo perioada dedicată Nașterii Domnului. Istoria acestei sărbători își găsește originea la noi, însă, cu mult timp în urmă…
Cum a început „Crăciunul regal” și cum a ajuns la români bradul împodobit
Crăciunul Regal și-a găsit începuturile pe teritoriile românești în anul 1866, acum 152 de ani. Mai exact, în luna decembrie 1866, când tânărul Principe Suveran Carol găzduia, în modestul său Palat Domnesc de pe Calea Victoriei (viitorul Palat Regal), primul Crăciun în România.
Bradul împodobit de Crăciun pare a fi o tradiție adusă în Germania, în secolul al XVII-lea, notează autorii istoricului publicat de româniaregală.ro.
„Există mărturii că obiceiul bradului împodobit întâi cu mere, conuri sau nuci, ar fi existat, încă din secolele al XV-lea și al XVI-lea, mai ales în țările scandinave, când apare cutuma creștinilor devotați de a aduce în casele lor brazi împodobiți. Există, însă, cercetări potrivit cărora folosirea crengilor de brad, precum și a coroanelor și ghirlandelor din frunze veșnic verzi, pentru a simboliza viața eternă, a fost o tradiție a egiptenilor antici, a chinezilor și a evreilor. Enciclopedia britanică afirmă că rugile îndreptate către copac au fost practici păgâne pe teritoriul european pre-creștin și că ele s-au transmis, după convertirea la Creștinism, în obiceiul scandinav de decorarea a casei și al hambarului cu frunze de brad, pentru a speria și îndepărta răul.”
Din Scandinavia, obiceiul ar fi trecut în Germania secolului al XVII-lea. Dar tradiția a cuprins întreaga societate germană în secolul al XVIII-lea.
„Atunci, bradul începe să fie iluminat cu lumânări aprinse, iar prezența lui în casele oamenilor devine un fapt obișnuit”.
Bradul de Crăciun ajunge la Curtea Regală a Marii Britanii prin bunicul Reginei Maria, Principele consort Albert, la mijlocul secolului al XVIII-lea. Treptat, Anglia și Franța adoptă obiceiul pomului împodobit de Crăciun, pentru ca apoi să fie preluat în aproape toată Europa.
Pentru România, tradiția bradului împodobit este preluată simultan cu instalarea Familiei Regale.
„Suveranii români din toate generațiile au petrecut Crăciunul după propriile lor gusturi, în funcție de trăsăturile lor de caracter, de orizontul lor cultural, de felul în care se raportau la familie și la înțelesul timpului liber.”
Cum au petrecut Crăciunul Regele Carol I și Regina Elisabeta, respectiv Regele Ferdinand și regina Maria
Primii suverani ai României, Regele Carol I și regina Elisabeta, au impus o atmosferă serioasă și austeră. Astfel, ambianța de Crăciun…
„(…) va fi fost complet diferită de cea din familiile succesorilor lor. Ei, părinții unei copile dispărute la vârsta de patru ani, au rămas până la capătul vieții cu simțământul de neșters că sunt tatăl și mama unui popor întreg.”
Mai târziu, Regele Ferdinand și Regina Maria, căsătoriți de foarte tineri (la 27 și, respectiv, la 17 ani), cu o casă plină de copii, au organizat în jurul bradului de Crăciun adevărate sărbători de familie.
„Întreaga lor domnie a fost una a continuității dinastice și a tradiției. În ciuda cumplitelor greutăți ale Primului Război Mondial și ale perioadei de lipsuri ce a urmat conflagrației, România a trăit o epocă de împliniri, în care au fost culese roadele timpurilor minuțioase și vizionare ale lui Carol și Elisabeta.”
Crăciunul în vremea lui Ferdinand I și a Mariei avea deja o tradiție de cinci decenii de dinastie și statalitate modernă.
Crăciunul în vremea lui Carol al II-lea
Carol al II-lea a fost primul rege născut pe pământ românesc, în confesiunea ortodoxă. Era un cunoscător al tradițiilor populare românești. De asemenea, era un perfect vobitor al limbii literare române.
Solitar și respins de mulți (chiar de membri ai propriei familii) – notează site-ul româniaregală.ro – regele a continuat tradiția Crăciunului cu aceeași pricepere cu a înaintașilor lui.
„Curtea Regală din vremea sa era organizată cu pedanterie, cu grija detaliului, cu infinit orgoliu și cu pricepere. Există dovezi certe că regele avea vaste cunoștințe în domeniile militar, științific, artistic și de bună guvernare, iar ele depășeau adesea pe cele ale specialiștilor din domeniile respective.”
Carol al II-lea petrecea sărbătorile de iarnă în București și Sinaia, în continuarea tradiției familiilor regale.
„Regele Carol al II-lea, în ciuda imprevizibilul său comportament public, va fi petrecut Crăciunurile, la Palatul Regal și la Sinaia, în tristețe și neîmplinire. Deși avea alături pe fiul său și era înconjurat de o serie remarcabilă de intelectuali interbelici, Regele a domnit într-un deceniu straniu, crud și neiertător.”
1947: ultimul Crăciun regal din perioada regimului comunist
La 24 decembrie 1947, Palatul Regal din centrul Capitalei urma să găzduiască ultima ceremonie de pom de Crăciun regal, dedicată angajaților Caselor Militară și Civilă ale Regelui, pentru o perioadă de cincizeci și patru de ani.
Atunci, Regele Mihai, care abia împlinise 26 de ani, stătea alături de Regina Elena, în Sala Tronului, aproape de înaltul brad adus din Carpați, mândru împodobit de valeții și majordomii Casei.
În jurul lor erau, pe o parte, mese pline cu daruri purtând numele fiecărui angajat, iar pe de altă parte, câteva sute de persoane, reprezentând salariații Casei și familiile lor: soții, soți, copii și nepoți.
De la Mareșalul Curții, cel mai înalt demnitar regal, până la cameriste, șoferi, grădinari, mecanici și valeți, toată lumea ședea în familie, bucurându-se de taina Crăciunului, de afecțiunea, comuniunea și înțelegerea dintre oameni pe care sărbătoarea le aducea.
„Îmbrăcați cu tot ce aveau acasă mai frumos, oamenii se simțeau mândri că servesc Coroana. Ei păstrau cu sfințenie cartea ilustrată semnată de Suveran, iar sărbătoarea lor de acasă, cu familia, prietenii și vecinii era oarecum definită de cele câteva clipe petrecute, mai devreme în zi, la Palat. Despre acele clipe, despre darul regal primit de fiecare, se vorbea toată vacanța de iarnă. De altfel, Regina Elena avea grijă, precum toate predecesoarele ei, să cumpere fiecăruia ceea ce își dorea, sau avea mai mult nevoie. Încă din timpul anului, se alcătuiau cu grijă liste, iar uneori oamenii erau discret întrebați, prin intermediul unor mijlocitori, despre ce au mai mult nevoie acasă, ce și-ar dori, ce le lipsește din sufragerie sau din bucătărie, din dulapul de haine sau din bibliotecă.”
Regele Mihai a domnit în anii 1940 peste o țară lovită, care se uita înspre rege și înspre buna lui mamă ca înspre garanții continuității și libertății ei.
„Societatea românească se simțea încă ocrotită fiindcă tânărul rege era acolo, de veghe. Românii împărtășeau îngrijorarea de pe chipul prea tânărului lor monarh și îl înconjurau cu dragostea cu care înconjori pe cineva din propria ta familie, ogradă și cămin. Crăciunurile regale, organizate cu grijă și grație de Regina Elena, erau intime, calde, iubitoare, iar sutele de angajați care luau parte la ele se simțeau, în Sala Tronului, ca într-o catedrală. Oamenii se raportau la Suveran cu afecțiune și încredere, afară de respect sau admirație.”
Regele Mihai și Crăciunul – după anul 2001
18 decembrie 2001: Sala Regilor din Palatul Elisabeta. Era găzduit un eveniment privat, la care erau invitați puținii angajați de atunci ai Majestății Sale, în compania Regelui și a Reginei.
„Oamenii stăteau stingheri, în fața bradului de Crăciun, nici prea mare, nici prea mic, împodobit cu ce s-a găsit la magazinele bucureștene din acea vreme, limitat puțin de bugetul destul de modest al Regelui Mihai. Cei prezenți în sală nu se gândeau atunci că participă la un moment istoric. Ei se gândeau atunci la copiii și familia lor, care se vor simți onorați că au primit din partea Regelui o carte ilustrată de Crăciun, un album, o sticlă de vin, ciocolată, bomboane de pom, biscuiți și portocale.
Sărbătoarea din palat, o clădire aproape golită de mobilier și conținut în acel an 2001, la întoarcerea Regelui după jumătate de secol de absență, era însă una istorică.
„Ultimul eveniment găzduit de Regele Mihai la Palatul Elisabeta fusese, undeva, în decembrie 1944, când Regele Mihai și Regina-mamă Elena, într-o atmosferă lugubră și bizară, ofereau ceai și o proiecție de film heteroclitei adunări de oameni influenți ai vremii, călăi și victime, laolaltă invitați în aceeași încăpere.”
Crăciunul regal – mutat la Săvârșin, locul atât de drag Regelui Mihai
Din anul 2001 încoace, Crăciunul regal a fost sărbătorit din ce în ce mai frumos și mai însuflețit, pe pământ românesc. Strămutat la Săvârșin, el a fost precedat, la mijlocul lui decembrie, la Palatul Elisabeta, de o sărbătoare a bradului de Crăciun, în care angajații Regelui Mihai, apoi ai Majestății Sale Custodelui Coroanei au primit daruri pentru ei și pentru familie, înainte ca membrii Familiei Regale să plece la Săvârșin.
„An de an, Săvârșinul este un reper al societății românești, în ultimele zile de decembrie. Românii de la Bârlad și Madrid, de la Caracal și Torino, de la Chișinău și Carei vor să știe ce gătește, de Crăciun, maestrul bucătar al Casei Regale, cum a împodobit pomul Custodele Coroanei anul acesta, cum arată masa din seara de Ajun. Oamenii vor să vadă Dubașii de la Săvârșin colindând pe peluza din fața Castelului, ei vor să știe ce se spune în mesajul regal de Crăciun, trimis românilor.”
Crăciunul, la Săvârșin, a fost mai simplu și mai puțin protocolar decât cele de la Curtea Regilor Carol, Ferdinand și Carol al II-lea.
„În anul 2017, Crăciunul a stat sub semnul dispariției bunului și dreptului nostru Rege Mihai, care a plecat dintre noi puțin înainte de Nașterea Mântuitorului. În acel Crăciun trist, luminile din brad și cele de pe stradă, ca și cele din inimile tuturor, au fost semne de recunoștință pe care le trimitem spre Ei, Regele Mihai I și Regina Ana, care se reîntâlniseră în Cer.”
Săvârșinul a devenit, în timp, simbolul Crăciunului Regal, asociat prezenței regelui Mihai și reginei Ana.
„Pentru toată lumea, prezența Regelui și a Reginei până în anul 2013, apoi a Majestății Sale Custodelui Coroanei, a Principelui Radu și a restului familiei, alături de primarul, parohul și locuitorii Săvârșinului, alături de arădenii, bănățenii și, în fine, de toți românii care se uită la televizor, este din nou o garanție de identitate, un model de spirit de familie, o sursă de mândrie, un argument pentru aura de mister și de iubire a sărbătorii Crăciunului, o punte sufletească între sine și cei dragi.”
