Confidenţialitate


Crăciun autentic în Bucovina – GALERIE FOTO


Crăciun autentic în Bucovina – GALERIE FOTO

Chiar dacă zăpada se lasă așteptată în această iarnă în multe zone ale țării, tradițiile sunt urmate la fel, de Crăciun, în Bucovina.

Colindătorii au îmbrăcat straiele de sărbătoare și au pornit pe la case să aducă vestea nașterii lui Iisus. Fotograful Cătălin Urdoi, promoter al Bucovinei autentice, a surprins în comuna Horodnic de Jos atmosfera din cea de-a doua zi de Crăciun, acolo unde tradițiile românești sunt urmate și în 2019.

”Bucovina de Crăciun este pur și simplu magică, prin prisma obiceiurilor și tradițiilor păstrate din moși strămoși, tradiții încă vii și azi.
Am fost în vizită la Dionizie și Felicia Olenici, adevărați păstrători ai tradiției bucovinene, unde alături de alți horodniceni vrednici au reînviat spiritul Crăciunului de altădată. Da, Bucovina este poveste iar oamenii de aici sunt adevărați români”, mărturisește Cătălin Urdoi.

În urmă cu doi ani, Cătălin Urdoi s-a clasat pe locul patru al secţiunii Daily Dozen a publicaţiei National Geographic cu un moment surprins la Festivalul de tradiţii „Malanca lui Ştefan cel Mare”, de la Vicovu de Sus. În fotografie apărea domnitorul moldovean „Ştefan cel Mare”, călare pe un armăsar alb, iar în spatele său se află plăieşii săi, care de asemenea sunt călare pe nişte cai, unul mai frumos decât celălalt.

 

FOTO: Cătălin Urdoi


Ultimele stiri
Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO