Confidenţialitate

Cozi în mai multe orașe ale țării în fața Agențiilor județene de Mediu

De luni, persoanele fizice pot depune dosare pentru finanțare în programul ”Casa Verde”.

Oamenii pot deconta de la stat instalarea sistemelor de încălzire ce folosesc energie verde.

Dosarele de finanţare pot fi depuse până pe 24 octombrie.
În Buzău, aproape 200 de oameni erau încă de aseară în fața sediului Agenției pentru Protecția Mediului. Ei vor să depună dosarele pentru programul ”Casa Verde”.

Oamenii au făcut o listă cu numele celor aflați la rând, în ordinea sosirii, iar din când în când se face prezența pentru a se asigura că nimeni nu a renunțat.

Cei care stau la coadă au venit cu ceai cald, pături, scaune pliante, în timp ce alții stau in mașini.

Cozi s-au format și la Pitești. Unii oameni așteaptă chiar de sâmbătă în fața instituției și speră să obțină subvenții pentru sistemele ecologice de încălzire a locuinței. Oamenii sunt nemulțumiți că reprezentanții agenției nu s-au ocupat de organizare și că au fost nevoiți să își întocmească propria listă de așteptare.

Situația este asemănătoare în Drobeta Turnu Severin, Focșani, Craiova  și Târgu Jiu.

Echipamentele finanțate pentru populație prin ‘Casa Verde’ sunt panourile solare și pompele de căldură, iar valoarea finanțării se face în funcție de tipul instalației.