Confidenţialitate

Cozi de sute de metri în Cluj-Napoca, la vaccinarea cu doza a treia

Clujenii au format cozi de sute de metri la un centru de vaccinare din mașină, care, până zilele trecute era aproape gol.

De la o medie de câteva zeci de vaccinuri pe zi, marți se preconizează câteva sute, în Cluj-Napoca.

Majoritatea persoanelor care s-au așezat la rând de dimineață, au venit pentru a-și face a treia doză de vaccin anti-Covid-19.
Direcția de Sănătate Publică se așteaptă ca numărul să crească și în zilele următoare, fiindcă au crescut foarte mult și cazurile, iar oamenii sunt speriați și vor să evite o eventuală spitalizare.

În județul Cluj se preconizează, potrivit medicilor epidemiologi, noi recorduri negative de îmbolnăviri cu Sars-Cov-2, în condițiile în care marț în tot județul, nu exista nici un pat liber în secțiile de Terapie Intensivă pentru cei cu Covid.

Sunt zeci de cereri deja, din partea spitalelor, pentru transferul unor pacienți critici, în alte județe.