Uniunea Europeană va organiza, la 4 mai, o videoconferinţă a donatorilor, în încercarea de a obţine fonduri de la guverne şi organizaţii pentru finanţarea cercetărilor necesare pentru crearea unui vaccin împotriva noului coronavirus.
”În vederea susţinerii acestei iniţiative mondiale, finanţarea este necesară”, a susținut șefa executivului comunitar, Ursula von der Leyen.
”Sper ca ţări şi organizaţii din întreaga lume să răspundă acestui apel”, a adăugat aceasta.
To beat the #coronavirus global initiative funding is needed. To this end I decided to host an online pledging conference on the 4th of May. This will help address the immediate funding gaps to come up with innovative and equitable solutions. #StrongerTogether
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) April 15, 2020
Uniunea Europeană a criticat, totodată, decizia preşedintelui american Donald Trump de suspendare a contribuţiei financiare a țării sale la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
“Nu există niciun motiv care să justifice această decizie, în contextul în care eforturile OMS sunt mai necesare ca niciodată pentru a limita răspândirea pandemiei de coronavirus”, a declarat miercuri Josep Borrell, Înaltul reprezentant al blocului comunitar pentru Afaceri Exerne şi Politici de Securitate.
“Doar prin unirea forţelor putem depăşi această criză, care nu are frontiere”, a adăugat oficialul UE.