Oficialii americani spun că există dovezi „clare” că medicamentul Remdesivir poate ajuta pacienții infectați cu noul coronavirus, relatează BBC.
Tratamentul experimental a redus durata simptomelor de la 15 la 11 zile, conform studiilor clinice realizate în spitale din întreaga lume.
Detaliile complete nu au fost publicate pentru moment, iar experții atrag atenția că Remdesivir nu poate fi considerat un „glonț magic” în lupta cu boala.
Un medicament care să aibă potențialul de a salva vieți ar ușura presiunea asupra spitalelor și ar permite ridicarea părților de blocare, adaugă BBC.
Impactul asupra deceselor nu este atât de clar.
Dezvoltat ca tratament pentru Ebola, Remdesivir este un antiviral și atacă o enzimă de care are nevoie un virus pentru a se multiplica în interiorul celulelor corpului.
Cercetarea a fost realizată de Institutul Național al Alergiilor și Bolilor Infecțioase din SUA (NIAID), reunind 1.063 de subiecți.
Unii pacienți au primit medicamentul, în timp ce alții au primit tratament placebo.
“Datele arată că Remdesivir are un efect clar, semnificativ și pozitiv în diminuarea timpului de recuperare” a unor pacienți, a declarat – cu un optimism moderat – doctorul Anthony Fauci, care conduce NIAID și este, totodată, consilier al președintelui Donald Trump, notează Bloomberg.
Compania americană de biotehnologie Gilead Sciences a anunţat că Remdesivir îmbunătăţeşte şansele de vindecare ale pacienţilor bolnavi de COVID-19 şi a prezentat date care sugerează că acesta are o eficacitate mai mare atunci când este administrat la începutul infecţiei, potrivit Reuters.
Studii anterioare au arătat un tablou mixt al eficienței tratamentului.
Analize preliminare, publicate săptămâna trecută de greşeală de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, sugerau că Remdesivir nu a reuşit să îmbunătăţească starea de sănătate a pacienţilor în China sau să reducă prezenţa patogenului în sânge.
Gilead Sciences a susținiut că informaţiile OMS erau neconcludente, pentru că studiu respectiv a fost oprit prematur.
”Există acum suficiente date pentru a susţine o analiză a aprobării de urgenţă a medicamentului de către FDA”, a scris, pe Twitter, fostul şef al Administraţiei americane pentru Alimente şi Medicamente, Scott Gottlieb.
În schimb, dr. Lawrence K. Altman, membru al The Wilson Center din Washington, a opinat că sunt necesare mai multe date.
Potrivit lui Anthony Fauci, ”FDA colaborează cu Gilead în acest moment pentru a stabili mecanismele prin care tratamentul va fi disponibil pentru cei care au nevoie de el”.
Salutate de preşedintele Donald Trump, informațiile despre Remdesivir au făcut ca valoarea acţiunilor companiei să crească cu peste 7%.
Indicele Dow Jones al bursei din New York a închis, miercuri, în creștere cu 2,2%.
Piețele financiare urmăresc atent rezultatele analizelor efectuate. În prezent, nu există medicamente sau vaccinuri aprobate pentru COVID-19, ceea ce îngreunează eforturile contra pandemiei.