Autoritățile sanitare indiene au raportat, marţi, peste 2.000 de decese asociate COVID-19, formă agresivă de pneumonie.
Bilanțul epidemiei a ajuns la 11.903 de cazuri mortale în această această țară, potrivit BBC.
Totodată, numărul contaminărilor a urcat la 340.000 în India, care devine a patra ţară din lume, din punctul de vedere al persoanelor diagnosticate cu coronavirus.
Rata deceselor din totalul cazurilor a crescut de la 2,9% la 3,4%.
Îngrijorător este faptul că, în India, aproximativ trei sferturi dintre decesele asociate epidemiei de COVID-19 au fost raportate în trei state, anume Maharashtra, Gujarat şi Delhi, unde sistemele de sănătate riscă să fie copleşite, din cauza numărului mare de îmbolnăviri.