Mai mult de o treime dintre companiile din România și-au întrerupt total sau parțial activitatea din cauză pandemiei de COVID-19. Este una dintre concluziile unui studiu realizat Price Waterhouse Cooper, care mai arată că 11% dintre companii iau în calcul și concedierea unor angajați.
Partea bună e că studiul celor de la Price Waterhouse Cooper arată că majoritatea companiilor vor să își păstreze angajații și caută soluții în acest sens. Drept dovadă, 27% dintre angajatori spun că vor trimite oamenii în șomaj tehnic. Pe de altă parte, un angajator din 5 consideră neclară legea privind șomajul tehnic.
Aproape 20% dintre companiile care au participat la studiu și-au pus angajații să lucreze exclusiv de acasă, dar spun acestea, instituțiile statului nu s-au digitalizat în aceiași măsură și birocrația rămâne o problemă importantă.
O treime dintre companiile care au participat la studiu spun că pot plăti salariile cel puțin până în luna iunie.