Confidenţialitate

COVID 19: În Germania, turiștii vor fi testați gratuit pe aeroport

Germania a început testarea pasagerilor care ajung pe aeroporturile sale.

Deja, măsura se aplică în Berlin, iar de săptămâna viitoare – te toate aeroporturile din țară. Testarea e obligatorie și gratuită.

Primii pasageri au fost deja testați pe aeroportul din Berlin pentru depistarea eventualelor cazuri de COVID 19.

Deocamdată, sunt folosite două încăperi în acest scop, dar conducerea aeroportului a anunțat că pregătește şi un spaţiu mai mare; Reuters apreciază că este un indiciu privind intenţia autorităţilor de a efectua testele pe o perioadă mai lungă.

Și aeroportul din Frankfurt, cel mai aglomerat din Germania, oferă teste de câteva săptămâni. Urmează însă testarea tuturor pasagerilor care vin din ţări considerate cu risc ridicat, printer care și cei din România.

Spre deosebire de alte țări, precum Grecia sau Austria, care cer turiștilor din anumite țări să vină cu testul gata făcut, deci pe cheltuiala turiștilor, în Germania – testarea este gratuită.

Numărul de cazuri noi înregistrate zilnic în Germania aproape s-a dublat în ultimele zile.

Aproape 700 pe zi. Totalul a depăşit 207.000. 9.100 au murit în Germania din cauza noului coronavirus.