COVID – 19 golește cinematografele din toată lumea: box office-ul nord-american din weekendul trecut a înregistrat cele mai mici cifre din ultimele două decenii.
Între timp, Netflix, Disney și alți producători de serial au amânat filmările din cauza epidemiei cu noul coronavirus.
Încasările în America de Nord au scăzut cu 45% faţă de weekendul anterior. Una dintre explicaţii este aceea că AMC şi Regal, două dintre cele mai mari lanţuri de cinematografe, şi alte companii mai mici au redus capacitatea cu 50% pentru a evita aglomeraţiile.
În plus, mulţi dintre spectatori au preferat să stea acasă.
Netflix şi Disney au anunţat că își suspendă premierele şi producţia mai multor filme şi seriale TV din cauza Covid-19. Premiera serialul de succes Netflix – Stranger Things ar urma să fie amânată.
Și televiziunile clasice din Statele Unite au decis să suspende mai multe programe: printre serialele TV se numără “NCIS”, “The Good Fight” dar şi “Grey’s Anatomy”.