Confidenţialitate

COVID-19: Aproape 79.000 de decese în SUA

Statele Unite au raportat, sâmbătă, alte 1.568 de decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus.

Totalul victimelor a ajuns la 78.746, potrivit centralizării realizate de universitatea americană Johns Hopkins.

De la începutul epidemiei, au fost depistate 1.309.164 de cazuri de SARS-CoV-2, virusul care provoacă boala respiratorie COVID-19.

Guvernatorul statului New York a anunțat decesul a “trei tineri newyorkezi”, ca urmare a unei afecțiuni inflamatorii cu simptome asemănătoare maladiei Kawasaki, probabil legată de COVID-19.

“Deşi este rar, le cerem părinţilor să fie vigilenţi”, a scris Andrew Cuomo pe Twitter.

Potrivit presei americane, doi înalți oficiali din domeniul sănătăţii publice au intrat în carantină, anume Robert Redfield, directorul Centrului de prevenţie al bolilor infecţioase (CDC), şi Anthony Fauci, epidemiologul care îl consiliază pe președintele Donald Trump.

Ammbii au fost în contact cu persoane contaminate.