Mai mult de 2.000 din cele 3.300 de doze de vaccin antigripal alocate judeţului Covasna de către Ministerul Sănătăţii au fost utilizate până acum, în stoc aflându-se peste 1.000 de doze.
Potrivit acestuia, la nivelul judeţului nu a fost semnalat până în prezent niciun caz de gripă, însă virozele în forme uşoare sunt la ordinea zilei.
„De la Ministerul Sănătăţii au fost primite 3.300 de doze de vaccin antigripal iar din acestea deja au fost utilizate 2.020. (…) Au fost distribuite, în principal, către unităţile spitaliceşti, către Spitalul Judeţean, către căminele de bătrâni şi multe zone de risc. (…) Până acum nu a fost depistat niciun caz de gripă, dar există, într-adevăr, îmbolnăviri cu viroze în forme uşoare, circa 2.000 de cazuri pe săptămână. (…) Deci, mai sunt încă 1.000 de doze de vaccin antigripal disponibile la această oră”, a declarat prefectul judeţului, Sebastian Cucu.