După Consiliul de Justiție și Afaceri Interne desfășurat ieri se conturează o nouă cortină, chiar dacă nu una de fier, între țările Europei Occidentale care vor să împartă refugiații arabi și țările Europei de Est, care grupate destul de ciudat în spatele Ungariei, refuză asta mai mult sau mai puțin ferm.
Dacă România și Polonia au avut poziții mai degrabă scăldate, în care au vorbit despre preluarea unor cote voluntare de refugiați, dar au respins ideea unor cote obligatorii, Ungaria a închis complet granița cu Serbia și se pregătește să decreteze starea de urgență, iar Germania a suspendat temporar acordul Schengen, a adus chiar trupe la granița cu Austria și Cehia și amenință chiar cu tăierea finanțării către Uniune. Germania este cel mai mare contributor la UE.
În acest timp, pe scena politică românească, cel mai aproape de poziția Ungariei s-a poziționat fostul președinte Traian Băsescu, o voce care nu are în spate puterea unui partid foarte mare, dar are totuși greutatea scaunului de la Cotroceni de pe care Băsescu a plecat de mai puțin de un an. La fel ca și premierul ungar Viktor Orban, Băsescu dă soluții tehnice și juridice pentru închiderea granițelor pentru refugiați, ba, mai mult decât atât, vorbește foarte des despre pericolul acceptării unor populații musulmane, invocând în mod repetat faptul că ar fi o chestiune de timp până când vom avea un atentat cu bombă… la metrou.
De altfel, fostul președinte a fost criticat pentru xenofobie, adică pentru răspândirea unor temeri și a urii față de străini și riscă… o amendă.
Vreau, la România în Direct de astăzi, să aflăm cât de multe ecouri au aceste luări de poziție în opinia publică de la noi. Vi se pare justificată poziția fostului președinte sau îl suspectați că vrea să câștige capital politic. Îl vedeți pe Traian Băsescu în postura unui lider de extremă dreapta sau poate face un joc de-a bau-bau pentru a-l ajuta pe Klaus Iohannis în negocierile cu europenii? Dar chiar vă temeți de venirea a 1.000, 5.000 sau 30.000 de refugiați arabi pe teritoriul țării noastre?
https://soundcloud.com/europafmromania/romania-in-direct-va-temeti-de-venirea-refugiatilor-arabi-in-tara-noastra-15-septembrie-2015
Puteţi asculta LIVE România în Direct şi online, la adresa www.europafm.ro/live. Moise Guran vă invită să vă exprimaţi opinia şi să o faceţi auzită în întreaga ţară sunând la numărul de telefon 0372.069.599.