Confidenţialitate

Cotațiile petrolului, la cele mai ridicate niveluri din ultimii doi ani

Susţinute de redresarea economică şi de perspectiva de creştere a cererii, cotațiile petrolului au urcat, luni, la cele mai ridicate niveluri din ultimii doi ani.

Prețul barilului Brent a urcat până la 73,64 dolari pe baril, notează Reuters. Preţul petrolului West Texas Intermediate, de referinţă pe piaţa americană, a avansat până la 71,78 dolari pe baril.

Transporturile îşi revin la nivelurile anterioare pandemiei în America de Nord şi majoritatea țărilor Europei.

Numărul curselor aeriene este în creştere, odată cu relaxarea restricţiilor impuse în timpul pandemiei, determinând creşteri ale cotaţiilor petrolului în ultimele trei săptămâni.

Optimismul investitorilor a fost alimentat şi de summitul G7, unde cele mai bogate ţări ale lumii au încercat să dea o imagine de cooperare pe temele majore, cum ar fi redresarea din pandemie şi donarea a 1 miliard de doze de vaccinuri pentru ţările sărace.

Avansul cotațiilor internaționale este invocat de companiile petroliere din România pentru scumpirile la pompă din ultima perioadă.