Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent a crescut cu aproape 20%, în septembrie, față de aceeași lună a anului trecut. Astfel, pentru o familie cu doi copii, valoarea coșului minim a depășit 8.600 de lei.
În septembrie, coșul minim de consum a ajuns la peste 3.200 de lei pentru o persoană singură, a depășit 5.300 de lei în cazul a doi adulți și 7.100 de lei în cazul unei familii cu un copil.
Creșterea este de aproape 20%, față de anul trecut, a spus la Europa FM, Victoria Stoiciu, coordonator de programe la Fundația Friedrich Ebert:
„8.659 de lei pe lună pentru o gospodărie formată din doi adulți și doi copii, deci avem o creștere cu 1.300 de lei în plus față de anul trecut. Această sumă nu face decât să reflecte că majoritatea cheltuielilor au avut de suferit o creștere semnificativă de pe urma presiunii inflaționiste. Cele mai mari costuri sunt pentru locuință și pe locul doi vine alimentația.”
Și salariile ar trebui să crească o dată cu acest coș minim de consum, însă legea nu s-a aplicat niciodată, mai spune Victoria Stoiciu:
„Atunci când se fundamentează salariul minim pentru anul curent sau anul viitor ar trebui să se țină cont de valoarea acestui coș. Din păcate legea nu este respectată pentru că Institutul Național de Statistică, care conform acestei legi ar trebui să calculeze valoarea coșului, nu o face și dacă ne uităm la valoarea coșului pe anul acesta pentru o persoană singură e de 3.275 de lei, deci mai mult decât dublu decât salariul minim net.”
Pentru a avea un trai decent, fiecare familie ar trebui să aloce lunar anumite sume nu doar pentru cheltuielile legate de locuință, mâncare, îmbrăcăminte, încălțăminte și produse de igienă sau uz casnic, ci și pentru îngrijirea sănătății, educație și cultură, recreere și vacanță și pentru un fond de economii. Acestea sunt cheltuielile de care a ținut cont Fundația Friedrich Ebert România când a calculat valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent.
Citește și: Marcel Ciolacu vrea ca ordonanța pe energie să fie prelungită până în 2025 | AUDIO