Confidenţialitate

Costin Curelea, noul selecționer al naționalei de tineret U20 | AUDIO

Naționala de tineret sub 20 de ani are un nou selecționer, în locul lui Daniel Pancu – promovat la reprezentativa Under 21. Federația Româna de Fotbal l-a numit pe Costin Curelea, fost atacant la Sportul Studențesc și Craiova.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Costin Curelea are 39 de ani și s-a făcut remarcat la Sportul Studențesc, formație pentru care a evoluat mai bine de 10 ani în poziția de atacant.

S-a transferat apoi la Dinamo Minsk, ulterior la Universitatea Craiova și Voluntari. În cariera sa a înscris peste 100 de goluri.

A bifat și o selecție la naționala mare, în 2011, cu San Marino. A fost secund la CFR Cluj timp de trei ani: „Marele avantaj că am lucrat alături de un antrenor foarte valoros și experimentat ca Dan Petrescu. Asta cu siguranță mă va ajuta și în cariera mea. Nu va fi ușor, dar sunt convins că am capacitatea de a pune lucrurile pe făgașul normal”.

În cadrul turneului Elite League U20, România va juca pe 7 septembrie pe teren propriu cu Cehia, iar 5 zile mai tarziu – în deplasare, în Portugalia.

Sursa foto: FRF

Citește și: David Popovici, locul 6 în cursa de 100 de metri liber de la Campionatul Mondial de Natație | AUDIO