Confidenţialitate

Ministrul Alexe, despre incendiul de la Cernobîl: Astăzi, nu este motiv de îngrijorare

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a spus, marți, referitor la incendiul care loc în Ucraina, la Cernobîl, că, în prezent, acesta nu constituie un motiv de îngrijorare pentru cetăţenii României, dar că „direcția vântului este și spre țara noastră”.

„În momentul de faţă, ceea ce se întâmplă la Cernobîl, regretabil de altfel, cu acel incendiu de pădure, direcţia vântului sub o formă sau alta este şi spre ţara noastră, spre continentul european. Astăzi nu este motiv de îngrijorare pentru cetăţenii României că ar putea să fie afectaţi de incendiul de acolo”, a spus, marți, Costel Alexe, într-o conferință de presă.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, Rețeaua Națională de Supraveghere a Radioactivității Mediului (RNSRM) monitorizează permanent radioactivitatea mediului pe teritorioul național, inclusiv cea transfrontalieră.

„Începând cu data de 4 aprilie (debutul incediului de pădure de lângă CNE Cernobîl) și până la data prezentei, RNSRM nu a înregistrat depăşiri ale limitelor de avertizare/atenţionare, conform Ordinului de Ministru nr. 1978/2010, valorile înregistrate situându-se în tendința multinanulă de variație a acestei luni”, arată sursa citată.

Monitorizarea radioactivităţii mediului este efectuată permanent de RNSRM (prin intermediul a 37 laboratoare locale și un laborator național de referință – ANPM şi 86 staţii automate de monitorizare a debitului dozei gama absorbite în aer), din subordinea MMAP şi are ca scop avertizarea/ alarmarea autorităţilor competente naţionale şi Comisiei Europene cu privire la identificarea de contaminări radioactive a mediului.

Pompierii ucraineni se luptă cu flăcările la Cernobîl, acolo unde, în 4 aprilie, un incendiu a pornit în jurul fostei centrale nucleare. Experții spun că flăcările se întind pe o suprafață de 30 de kilometri în jurul Ceneralei de la Cernobîl, izolată încă din 1986.
Incendiul ar fi pornit de la un individ care „a vrut să se distreze”, dar a scăpat focul de sub control, din cauza vântului.