Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, revine pe scenă cu un nou spectacol „Ave Maria”, alături de invitații Marius Manole și ansamblul Young Beats – Cantus Mundi, coordonat de Zoli Toth. Evenimentul se va desfășura în aer liber, la Amfiteatrul „Mihai Eminescu” din București (Str. Arhitect D. Hîrjeu nr 61).
După un eveniment desfășurat cu casa închisă în luna august, Corul Madrigal invită publicul la o nouă reprezentație a proiectului „Ave Maria”, readucând pe scenă sonoritatea unică a unora dintre cele mai remarcabile lucrări inspirate de spiritualitatea renascentistă sau cea bizantin-ortodoxă, precum și creații contemporane aflate în aceeași rezonanță a sacralității.
Programul evenimentului „Ave Maria” va fi îmbogățit de prezența lui Marius Manole, unul dintre cei mai prolifici și iubiți actori români, care va reda o tulburătoare selecție de Psalmi. Pe scenă se vor afla și talentații copii din ansamblul de percuție Young Beats – Cantus Mundi, înființat și pregătit de muzicianul Zoli Toth. Regia complexă a evenimentului va include, de asemenea, solo-uri de orgă, proiecții spectaculoase de lumini, prezentate într-o scenografie unică, dar și Expoziția de fotografie „Via Dolorosa”, care îi va întâmpina pe spectatori încă de la intrare, pe esplanada Amfiteatrului „Mihai Eminescu”.
Biletele la spectacol pot fi achiziționate de pe platforma Bilete.ro.
Evenimentul „Ave Maria” se adaugă Stagiunii estivale Madrigal, care s-a desfășurat în perioada 21 iulie – 16 august 2020, cu 5 concerte de succes în aer liber având fiecare concepte creative diferite: de la costume și scenografii diverse, până la repertorii și invitați.
Proiectul este organizat în colaborare cu Centrul Cultural „Mihai Eminescu” al sectorului 2, Circul Metropolitan București și Opera Comică pentru Copii.