Ministrul Culturii a trimis Corpul de control la Teatrul Naţional Bucureşti, după ce duminică, în timpul unei conferințe susținute de Dan Puric, spectatorii au primit și o publicație controversată (Certitudinea). Cazul va ajunge și la Poliție, spune ministrul Lucian Romașcanu.
În paralel, directorul interimar al Teatrului Național, Mircea Rusu, se scuză și spune că nu a știut că în sală s-a distribuit o publicație care nu avea ce căuta acolo, fără acordul instituției.
Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, precizează într-un comunicat că inspectorii Corpului său de control vor analiza ce s-a întâmplat duminică la Teatrul Național:
„Din nefericire, s-a întâmplat un lucru absolut inacceptabil: ca cineva să distribuie materiale de propagandă, de orice tip de propagandă. Este interzis să se întâmple aşa ceva, nu poţi s-o faci. Cu atât mai mult cu cât tipul acela de materiale este unul fundamental împotriva valorilor României de astăzi”, a precizat ministrul Culturii.
Ministrul Culturii a mai spus că, dacă se dovedeşte că managementul teatrului a avut cunoştinţă de distribuirea a ceea ce domnia sa numește materiale de propaganda, atunci „măsurile vor fi luate rapid”.
Criticul de teatru Cristina Modreanu crede că, dacă voia să intervină eficient, ministrul Culturii lua o altă măsură în loc să trimită pe cineva în control:
„Nu înțeleg ce ar putea să facă un corp de control, este pur și simplu încă o dată praf în ochi, am luat măsuri, am bifat, așteptăm să se liniștească apele și peste câteva luni o să organizeze un concurs și pentru ca domnul director interimar să devină director plin, despre asta vorbim și cred că asta se va întâmpla în continuare.”
Directorul interimar al Teatrului Național, Mircea Rusu, a precizat într-un comunicat că a acceptat ca Dan Puric să țină o conferință duminică, însă responsabilitatea împărțirii publicației controversate, pentru care nu și-a dat acordul, revine în exclusivitate organizatorului evenimentului:
„Mă delimitez hotărât de acțiunea subversivă care s-a petrecut duminică dimineață!”, adaugă Mircea Rusu.
Criticul Cristina Modreanu crede că Mircea Rusu nu mai are ce căuta la conducerea Teatrului Național:
„Mi se pare acest tip de răspuns o acceptare a faptului că domnul director al Teatrului Național București este incompetent pentru că nu se poate să nu știi ce se întâmplă în instituția pe care o conduci, să nu înțelegi ce responsabilitate trebuie să-ți asumi când ești într-o asemenea funcție și faptul că că dânsul nu a știut ieri înseamnă că poate să nu știe nici mâine ce se întâmplă și că s-ar putea să se întâmple lucruri de tipul ăsta mult mai des decât până acum. E o confirmare a faptului că nu are ce să caute în această funcție.”
Între timp, USR îi cere ministrulu Culturi să fie mai ferm, altfel partidul va depune moțiune împotriva sa, spune deputatul Iulian Bulai:
„Această propagandă, din partea unei instituții subordonate Ministerului Culturii, trebuie să înceteze. Fie ministrul Romașcanu acționează prin a-l demite pe directorul interimar Mircea Rusu, fie noi vom depune moțiune simplă împotriva ministrului Romașcanu, care nu acționează cu fermitate în această speță.”
Am încercat să vorbim atât cu ministrul Lucian Romaşcanu, cât și cu directorul interimar al Teatrului Național, Mircea Rusu, însă nu au răspuns.
Inquam Photos / George Călin