După cele din Italia și Spania, fotbalul englez intră și el în colapsul provocat de coronavirus.
Două dintre cele mai puternice echipe din Londra – Chelsea și Arsenal au intrat în carantină.
Unul dintre fotbaliștii lui Chelsea – atacantul de 19 ani Callum Hudson-Odoi, a fost depistat pozitiv cu Covid-19, a anunțat printr-un comunicat oficial gruparea de pe “Stanford Bridge”.
Jucătorii și staff-ul tehnic al lui Frank Lampard se află deja în izolare, iar cantonamentul s-a închis.
La Arsenal, antrenorul Mikel Arteta are coronaviroză.
Tehnicianul spaniol de 37 de ani a făcut testul după ce s-a simțit rău, iar acum este în carantină, împreună cu tot restul clubului.
Meciurile din Premier League s-au jucat până acum, chiar cu suporteri în tribune, însă competiția va fi aproape sigur blocată, la fel ca celelalte mari campionate interne din Europa.
Amintim, întrecerile din Spania, Italia, Olanda, Portugalia, Cehia, Belgia, Austria, Croația sau Danemarca au fost oprite – la fel și Liga 1.