Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, joi, că numărul infectărilor cu noul coronavirus a ajuns la 5.202 în România, în creștere cu 441 față de raportarea precedentă.
Cele mai multe cazuri de îmbolnăvire sunt în Suceava (1.487 de pacienţi) și Bucureşti (659 de pacienţi). La polul opus se află Harghita (4 cazuri) şi Gorj (9 cazuri).
Bilanțul epidemic al deceselor este de 229, înregistrate în București și în județele, Dolj, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov și Mehedinți.
La ATI, în acest moment, sunt internați 178 de pacienți.
Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 647.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.586 de persoane. Alte 87.400 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 51.802 de teste.
Potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, în străinătate, 679 de cetățeni români sunt în continuare confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 418 în Italia, 196 în Spania, 16 în Franța, 9 în Germania, 32 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA și câte unul în Irlanda, Luxemburg, Belgia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 38 de cetățeni români aflați au decedat în străinătate (11 în Italia, 7 în Franța, 11 în Marea Britanie, 6 în Spania, 2 în Germania și unul în Suedia). Cetățenii români confirmați cu noul coronavirus în Tunisia și Indonezia au fost declarați vindecați.