Confidenţialitate

Coronavirus în România: Cum au crescut cazurile SARS – CoV – 2 (COVID – 19) în ultimele două săptămâni

România marchează o creștere alarmantă a numărului de noi cazuri COVID-19, urmând tendința din Europa. Pe continent, ieri a fost marcat un nou record trist al infectărilor: peste 100.000.

Până astăzi, 10 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 152.403 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
116.628 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.517 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Vineri, România anunța alte 3.186 de infecții cu coronavirus (dintr-un total de 29.282 de teste) și 52 de decese din cauza COVID-19.

Practic fiecare din ultimele zile a adus un nou record trist legat de creșterea accelerată a cazurilor noi de COVID-19, dar și a cazurilor grave sau a deceselor înregistrate pe teritoriul României.

Sâmbătă, în București și alte două județe coeficientul infectărilor a trecut de 2, în timp ce în total în 11 județe și București se înregistrează coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, peste pragul de 1,5.

Județele în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste pragul de 1,5:

  • București – 2,39
  • Alba – 2,16
  • Vâlcea –2,0
  • Iași – 1,85
  • Bacău – 1,75
  • Neamț – 1,72
  • Teleorman – 1,71
  • Sălaj – 1,67
  • Sibiu – 1,56
  • Caraș-Severin – 1,55
  • Cluj – 1,54
  • Vaslui – 1,54

Sursa graficului: Graphs.ro