Confidenţialitate

Coronavirus în România: Bilanțul infectărilor a ajuns la 9.710. S-au vindecat 2.406 persoane

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, miercuri, că numărul cazurilor de infecție cu nou coronavirus a ajuns la 9.710 în România, în creștere cu 468.

Bilanțul epidemic a depășit pragul de 500 de decese.

Ministerul Sănătății a confirmat, miercuri, decesul primului medic răpus de COVID-19. Este al 7-lea cadru medical ucis de infecție.

La ATI, sunt internați 288 de pacienți.

De la debutul epidemiei, în România s-au vindecat 2.406 de pacienți testați pozitiv cu SARS-CoV-2.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 106.357 de teste.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.809 de persoane. Alte 40.774 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 953 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus (636 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franța, 14 în Germania, 59 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia).

De la începutul pandemiei, au murit 64 de cetățeni români aflați în străinătate (16 în Italia, 15 în Franța, 19 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia și unul în Elveția).

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați (7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia).

Invitatul dimineții în Deșteptarea, președintele Societății Române de Microbiologie a spus că nu este exclus să fim nevoiți să trăim cu noul coronavirus, fără să găsim un vaccin”. Alexandru Rafila a făcut o comparație cu infecția cu virusul HIV.

“O infecție care folosește o strategie de multiplicare oarecum asemănătoare cu coronavirusul. Boala [SIDA – n. red.] o cunoaștem de aproape 40 de ani și, în ciuda acestui lucru, nu avem un vaccin disponibil. Acum, evident, există zeci de încercări [de obținere a unui vaccin – n. red] care se desfășoară simultan. Mai mult, la nivel global au fost puse bazele unor alianțe oarecum neașteptate între producătorii foarte mari de vaccinuri. Este un lucru foarte bun. Pe de altă parte, nu există foarte mari speranțe că mai înainte de un an, un an și jumătate mai realist, va fi disponibil un nou vaccin. Adică, important este să obținem acest vaccin când încă putem să folosim acest produs ca să întrerupem lanțul transmiterii”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Vlad Petreanu l-a întrebat pe Alexandru Rafila și despre strategia de relaxare a restricțiilor impuse de criza epidemică.

“Probabil că anumite tipuri de magazine ar trebui să se deschidă, pentru că viața nu se rezumă la alimente și medicamente. La mall-uri, eu am rezerve pentru că, mai ales în zona de alimentație publică, sunt extrem de aglomerate și, cu siguranță, ar trebui să existe o regândire a zonelor de alimentație publică, nu numai pentru primele etape ale relaxării, ci pentru un timp ceva mai lung. Poate că se pot redeschide magazine din mall-uri, dar în zonele aglomerate probabil că trebuie regândit modul de funcționare a acestora”, a explicat specialistul.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Microbiologul Alexandru Rafila, la Europa FM