Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, vineri, că la nivel național sunt confirmate 308 de cazuri de nou coronavirus.
De la precedenta informare a autorităților, numărul îmbolnăvirilor a crescut cu 31.
Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 17 ani și 89 de ani.
La ATI, în acest moment, sunt internați 11 pacienți, din care doi în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienților este bună, staționară.
31 pacienți s-au vindecat.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.044 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 45.432 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.284 de teste, din care 40 în unități medicale private. Dintre acestea, 7.976 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.604 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 4.950 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 98 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Grupul de Comunicare Strategică a atras atenția, vineri, asupra viralizării unui nou fake-news pe rețelele de socializare.
Secretar de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat a explicat că documentul este unul destinat analizei grupului de lucru tehnico-științific din cadrul Comitetului Național pentru Situații Speciale, iar decizia finală asupra măsurile se ia la nivelul CNSSU în urma prezentării discuțiilor din cadrul grupului tehnic.
Șeful DSU a făcut apel ca populația să nu ia în considerare nimic din ce se publică în spațiul public până nu este adoptat și explicat de autorități.
Autoritățile le cer cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
Noul coronavirus a ucis peste 10.000 de persoane la nivel mondial. La 14 martie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii transmitea că bilanţul deceselor asociate COVID-19 a depăşit pragul de 5.000, cifra dublându-se în doar 6 zile.
În lume, s-au înregistrat aproape 250.000 de îmbolnăviri de Covid-19.
Italia a raportat, joi, 427 de noi decese. În total, numărul deceselor a ajuns la 3.405 de la începutul epidemiei în Peninsulă. 41.035 de persoane sunt infectate cu noul coronavirus. Au fost declarați vindecați 4.440 de pacienți. La Bergamo, unde joi au murit 100 de persoane, armata a fost solicitată să preia cadavrele celor răpuși de coronavirus, întrucât crematoriile din oraș nu mai fac față situației.
Spania consemnează 1.000 de decese. Guvernul de la Madrid a ordonat închiderea tuturor hotelurilor de pe teritoriul statului iberic.
Noul coronavirus a ucis, în Franţa, 372 de pacienţi, dintre care 108 în ultimele 24 de ore. Spitalizate sunt 4.761 de persoane infectate. În jur de o mie de victime se află în secțiile de Terapie Intensivă.
Germania a raportat 44 de decese și este 15.000 de îmbolnăviri.
În SUA, sunt 195 de decese. Statul California, cu o populație de 40 de milioane de locuitori, a fost plasat în carantină.
Argentina a devenit primul stat din America Latină care a intrat în carantină.
Statul brazilian Rio de Janeiro va închide, de sâmbătă, pentru cel puţin două săptămâni, plajele, barurile şi restaurantele.
Tot în America de Sud, Bolivia şi Peru aplică interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii.
În America Centrală, Panama a anunţat suspendarea timp de o lună, cu începere de luni, a tuturor zborurilor internaţionale.
Pentru a doua zi, China anunță că nu a înregistrat vreun caz local de îmbolnăvire.