Ministrul Sănătății a anunțat, vineri, la prânz, că numărul infecțiilor cu nou coronavirus a ajuns la 3.183 în România, în creștere cu 445.
Bilanțul epidemic al deceselor este la ora 15 de 118.
Vârsta medie a pacienților care au murit este de 66 de ani, potrivit lui Nelu Tătatu.
În acest moment, sunt 3 focare de infecție, Suceava, Arad și Deva, a adăugat ministrul.
281 de persoane au învins infecția (126 la București, 58 la Timiș, 34 la Iași, 5 la Caraș-Severin, 6 la Prahova, 16 la Constanța, 8 la Dolj, 8 la Cluj, 7 la Brașov, 5 la Galați, 2 din Bihor, 2 Argeș, 2 la Arad, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba).
Grupul de Comunicare Strategică a transmis apoi că în secțiile ATI, în acest moment, sunt internați 83 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.531 de persoane. Alte 114.646 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 31.657 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 913 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 5.385 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 285 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Totodată, în ultimele 24 de ore, Poliția și Jandarmeria au aplicat, în același interval de timp, 744 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
Polițiștii au depistat, în același interval de 24 de ore, 9.143 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.090.347 de lei.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 221 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 129 în Spania, 57 în Italia, 14 în Franța, 8 în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 25 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 6 în Franța, 4 în Marea Britanie, 5 în Spania și unul în Germania, au decedat.
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.418 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 52 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
GCS a amintit că o aeronavă a Forțelor Aeriene Române a efectuat, joi, un zbor pentru aducerea unor echipamente de protecție medicală din Turcia, constând în 100.000 măști de protecție tip FFP2 și FFP3, achiziționate de statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Echipamentele vor fi alocate, în funcție de nevoi, personalului medical si forțelor de intervenție operative.