Confidenţialitate

Coronavirus în România: 637 cazuri noi. Bilanțul deceselor urcă la 1931

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, marți, alte 637 infecții cu coronavirus.

Bilanţul epidemiei a ajuns la 33 585 de cazuri de SARS-CoV-2.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, sunt 21.803 pacienți vindecați.

Numărul deceselor a urcat la 1 931 , cu 30 mai multe față de luni:

În intervalul 13.07.2020 (10:00) – 14.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 30 decese (13 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Maramureș, București, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș și Vâlcea.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la  persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

La ATI, în acest moment, sunt internați 234 de pacienți.

Un număr de 658 de persoane testate pozitiv pentru COVID-19 au fost externate la cerere. Alți aproape 2.000, asimptomatici, au fost externați la 10 zile după depistare, potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS).

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 868 478 de teste.