În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.554 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 16.225 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 9.877 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.348 la cerere.
În intervalul 28.11.2020 (10:00) – 29.11.2020 (10:00) au fost raportate 148 de decese (86 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 67 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani.
147 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.200. Dintre acestea, 1.250 sunt internate la ATI, depășind recordul anunțat de autorități sâmbătă.
În urmă cu o zi, când GCS raporta cel mai mare număr de pacienți la ATI de la debutul pandemiei, Nelu Tătaru transmitea că se face o suplimentare privind numărul de locuri la terapie intensivă pentru bolnavii de COVID-19 aflați în stare gravă.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că în prezent la terapie intensivă sunt 1.400 de paturi pentru cazurile COVID-19, alte 280 urmând să fie disponibile în următoarele două săptămâni. Ministrul Sănătăţii a precizat că la nivel naţional a fost suplimentat numărul de paturi pentru cazurile severe de COVID-19 din terapiile intensive.
”Medicii noștri, personalul medical, fac minuni, dar haideți să fim solidari! Haideți să fim cu toții solidari cu sutele și miile de voluntari care lucrează, cu miile de medici, personal medical, care lucrează enorm – enorm – pentru a trece România peste această pandemie!
Cred că suntem chiar obligați să fim solidari cu ei și să respectăm normele care sunt impuse, fiindcă, în acest fel, reușim realmente să salvăm vieți și vom reuși, dacă respectăm aceste măsuri, să avem sărbători fără restricții suplimentare. Și cred că toată lumea asta își dorește, să revenim încet, încet, așa cum se poate, la o normalitate, iar ulterior, după ce trecem cu bine și de campania de vaccinare, să terminăm cu această pandemie. Poate reușim până în vara anului viitor să terminăm de tot cu această pandemie. Este un rezultat așteptat de mulți”, a spus Klaus Iohannis, duminică.
Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi
Județ | Număr de cazuri confirmate(total) | Număr de cazuri nou confirmate | Incidența înregistrată la 14 zile | |
Alba | 9881 | 98 | 5,2 | |
Arad | 11191 | 125 | 5,51 | |
Argeș | 13565 | 277 | 5,01 | |
Bacău | 12948 | 147 | 2,82 | |
Bihor | 13938 | 151 | 4,25 | |
Bistrița-Năsăud | 5783 | 46 | 3,45 | |
Botoșani | 6103 | 85 | 2,59 | |
Brașov | 18964 | 346 | 6,68 | |
Brăila | 5633 | 85 | 3,23 | |
Buzău | 6490 | 59 | 2,34 | |
Caraș-Severin | 4743 | 9 | 2,73 | |
Călărași | 4277 | 71 | 3,27 | |
Cluj | 21569 | 213 | 6,29 | |
Constanța | 16896 | 196 | 7,58 | |
Covasna | 4166 | 56 | 3,15 | |
Dâmbovița | 11369 | 148 | 3,66 | |
Dolj | 12117 | 212 | 2,97 | |
Galați | 10212 | 87 | 3,18 | |
Giurgiu | 4026 | 23 | 2,92 | |
Gorj | 4318 | 28 | 1,43 | |
Harghita | 4651 | 27 | 1,49 | |
Hunedoara | 8764 | 104 | 3,72 | |
Ialomița | 4623 | 126 | 3,9 | |
Iași | 19912 | 249 | 3,24 | |
Ilfov | 15249 | 258 | 3,41 | |
Maramureș | 8541 | 87 | 2,78 | |
Mehedinți | 3935 | 31 | 2,98 | |
Mureș | 11997 | 122 | 4,00 | |
Neamț | 9324 | 95 | 2,1 | |
Olt | 7285 | 119 | 1,76 | |
Prahova | 19122 | 356 | 4,35 | |
Satu Mare | 5576 | 164 | 4,37 | |
Sălaj | 5529 | 45 | 3,21 | |
Sibiu | 13982 | 229 | 7,13 | |
Suceava | 13075 | 63 | 2,12 | |
Teleorman | 5529 | 21 | 2,6 | |
Timiș | 18967 | 184 | 4,75 | |
Tulcea | 3663 | 72 | 4,37 | |
Vaslui | 7678 | 87 | 2,22 | |
Vâlcea | 8011 | 165 | 2,85 | |
Vrancea | 5383 | 67 | 1,66 | |
Mun. București | 67017 | 886 | 6,46 | |
Cazuri noi nealocate pe județe | 5534* | -465 | ||
TOTAL | 471.536 | 5.554 |