Confidenţialitate

Coronavirus în România: 4.441 de cazuri noi și 71 de decese

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.441 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

În intervalul 15.09.2021 (10:00) – 16.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 71 de decese (35 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Alba, Bihor, Brașov, Botoșani, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 71 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 la categoria de vârstă peste 80 ani.

66 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.271. Dintre acestea, 741 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 182 sunt minori, 170 fiind internați în secții și 12 la ATI.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 18.946 de teste RT-PCR (8.610 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.336 la cerere) și 24.450 de teste rapide antigenice.