În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.342 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).
În intervalul 19.09.2021 (10:00) – 20.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 78 de decese (43 bărbați și 35 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui și Municipiul București.
Dintre cele 78 de decese, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 la categoria de vârstă peste 80 ani.
67 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 8 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.884. Dintre acestea, 952 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 230 sunt minori, 210 fiind internați în secții și 20 la ATI.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 7.109 teste RT-PCR (3.589 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.520 la cerere) și 14.010 teste rapide antigenice.