Grupul de Comunicare Strategică a raportat, sâmbătă, alte 187 de infecții cu noul coronavirus.
Bilanţul epidemiei a ajuns la 20.290 de cazuri de SARS-CoV-2.
Dintre acestea, 14.419 au fost declarate vindecate.
Numărul deceselor a crescut cu două, până la 1.318.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 153 de pacienţi.
În România, în carantină instituţionalizată sunt 2.393 de persoane. Alte 95.506 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel naţional au fost prelucrate 496.408 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 418 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 989 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 268 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 156.250 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost constatată, ieri, o infracţiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal, transmite GCS.
Totodată, 77 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 3.285 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus (1.885 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franţa, 598 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia).
De la începutul pandemiei, 114 cetăţeni români aflaţi în străinătate – 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia – au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 28 au fost declaraţi vindecaţi (9 în Germania, 9 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia).