Grupul de Comunicare Strategică anunță 1.409 cazuri noi în ultimele 24 de ore, după 24.307 de teste, 14.542 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.765 la cerere.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 624 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
După o perioadă în care numărul infecțiilor zilnice părea să scadă, miercuri s-a înregistrat o nouă creștere:
Până astăzi, 3.106 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 18.08.2020 (10:00) – 19.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 32 de decese (19 bărbați și 13 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Hunedoara, Iași, Mureș, Prahova, Timiș, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 la categoria 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani.
30 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar doi pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.067. Dintre acestea, 480 sunt internate la ATI.
Pe teritoriul României, 9.865 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.603 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 27.776 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.
Distribuția pe județe a cazurilor
Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate(total) | Număr de cazuri nou confirmate |
1. | Alba | 945 | 14 |
2. | Arad | 1511 | 32 |
3. | Argeș | 4663 | 64 |
4. | Bacău | 2134 | 37 |
5. | Bihor | 1799 | 54 |
6. | Bistrița-Năsăud | 1048 | 15 |
7. | Botoșani | 1250 | 5 |
8. | Brașov | 4029 | 26 |
9. | Brăila | 1330 | 35 |
10. | Buzău | 1900 | 30 |
11. | Caraș-Severin | 517 | 18 |
12. | Călărași | 421 | 9 |
13. | Cluj | 1705 | 29 |
14. | Constanța | 1374 | 20 |
15. | Covasna | 633 | 16 |
16. | Dâmbovița | 2685 | 29 |
17. | Dolj | 1371 | 91 |
18. | Galați | 2920 | 22 |
19. | Giurgiu | 565 | 16 |
20. | Gorj | 1341 | 39 |
21. | Harghita | 642 | 5 |
22. | Hunedoara | 1424 | 32 |
23. | Ialomița | 888 | 2 |
24. | Iași | 2180 | 70 |
25. | Ilfov | 1833 | 24 |
26. | Maramureș | 878 | 37 |
27. | Mehedinți | 1010 | 14 |
28. | Mureș | 1221 | 19 |
29. | Neamț | 1834 | 42 |
30. | Olt | 1101 | 16 |
31. | Prahova | 3345 | 52 |
32. | Satu Mare | 203 | 30 |
33. | Sălaj | 285 | 9 |
34. | Sibiu | 1230 | 7 |
35. | Suceava | 4996 | 30 |
36. | Teleorman | 483 | 12 |
37. | Timiș | 2034 | 57 |
38. | Tulcea | 394 | 12 |
39. | Vaslui | 1398 | 68 |
40. | Vâlcea | 899 | 20 |
41. | Vrancea | 2227 | 20 |
42. | Mun. București | 8906 | 228 |
43. | – | 65 | 2 |
TOTAL | 73.617
|
1.409 |
Astăzi, Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că, în prezent, sunt funcţionale 1.034 de paturi de terapie intensivă complet echipate pentru patologia COVID-19.
SURSĂ GRAFIC: Graphs.ro