Confidenţialitate

Coronavirus în România: 1.520 de cazuri noi și 33 de decese în ultimele 24 de ore

A crescut numărul cazurilor de Covid și al deceselor, dar și al pacienților internați la ATI. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.520 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În intervalul 02.09.2021 (10:00) – 03.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 33 de decese (16 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Galați, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Ilfov și Municipiul București.

Dintre cele 33 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 la categoria de vârstă peste 80 ani.

31 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.772. Dintre acestea, 345 sunt internate la ATI.