Descoperit la 23 de ani de la moartea istoricului lider al PNȚ-CD, testamentul politic al lui Corneliu Coposu a fost prezentat public duminică după-amiază.
Președintele executiv al Fundației „Corneliu Coposu”, Ionuț Gherasim, împreună cu surorile lui Corneliu Coposu, au decis să-l dezvăluie în ziua în care s-au împlinit 104 de ani de la nașterea Seniorului.
”Testamentul politic al liderului PNŢCD, Corneliu Coposu, îndeamnă generaţia tânără să se implice în apărarea valorilor democraţiei şi să nu cedeze presiunilor de orice fel, pentru că doar în acest mod România va reuşi să depăşească traumele lăsate de perioada comunistă. Alte idei care transpar din testamentul politic al lui Corneliu Coposu sunt: credinţa în Dumnezeu, în familie şi faptul că restaurarea Monarhia ar fi singura măsură care să asigure salvarea României. Printre principiile enunţate enunţate de Seniorul PNŢCD se mai numără patriotismul dovedit prin fapte, nu prin vorbe şi puterea exemplului personal care să educe tinerii în spiritul valorilor universale”, se arată într-un comunicat de presă al Fundaţiei Corneliu Coposu.
Testamentul a fost scris în noapte de 24 spre 25 iulie 1994, de pe patul de spital. Corneliu Coposu urma ca în dimineaţa zilei de 25 iulie să fie supus unei intervenţii chirurgicale pe care, cu câte ceasuri înainte, o simţea ca fiind sfârşitul: “S-ar putea ca intervenţia chirurgicală să-mi fie fatală ”. În acest context, Corneliu Coposu nota în acea noapte că “în momentele de răscurce, care învederează scadenţele inevitabile şi rigoarea fără excepţii a legilor firii, oamenii au deprinderea de a schiţa intenţii sau dorinţe care să supravieţuiască dispariţiei lor. Neavând nici o avere sunt scutit de obligaţia de a da destinaţie unor “bunuri (….) Recunoştiinţa mea fără margini pentru scumpii mei părinţi, care m-au învăţat să deosebesc binele de rău, să fiu cinstit, să urăsc minciuna şi făţărnicia, să lupt cu onestitate pentru idealul ce mi-am propus, să înfrunt toate vicisitudinile pentru idealul pe care-l servesc”.
Astfel, una dintre dorinţele private ale Seniorului a fost să fie “înmormântat fără pompă, fără cuvântări în cimitirul din Bucureşti”, iar conducerea Partidului Naţional Ţărănesc să treacă “sub jurisdicţia lui Ion Diaconescu. Nădăjduiesc sincer ca toţi prietenii politici să-i dea concursul, să-l sprijinească şi să contribuie la consolidarea Partidului. Blestemul lui Iuliu Maniu şi al lui Ion Mihalache se va abate asupra celor care, profitând de provizorat, vor încerca, prin mijloace neloiale, să-şi valorifice veleităţile”.
O altă dorinţă a Seniorului a fost ca “generaţia veche să predea ştafeta generaţiilor viitoare”. În acest sens Corneliu Coposu nota că: “îmi pare rău că nu am ajuns eu să conduc această operaţiune firească. Sper că se va realiza fără convulsiuni (….) Leg mari speranţe de activitatea politică viitoare de tinerii mei prieteni, de a căror carieră viitoare am încercat să fiu preocupat: Costin Borc, Ionuţ Muntean, Ionuţ Gherasim. Le prevăd un viitor bun”.
În continuare, Corneliu Coposu îndeamnă tinerele generaţii să ţină cont de frământările trecutului: “Frământările din trecut ale generaţiilor apuse trebuie să ne servească drept învăţământ. Au fost mulţi orgolioşi care au experimentat desprinderea din Partid, în ideea că vor realiza înfăptuirile visate(Vaida, Stere, Iunian, Lupu, Călinescu). I-a înghiţit pe toţi istoria, iar partidul a rămas. Soarta dizidenţilor şi a fripturiştilor e pecetluită. Din păcate, oamenii nu ţin seama de experienţele din trecut”.
Încrezător în viitorul tinerilor şi al democraţiei României Corneliu Coposu scria în noapte de 24 iulie 1994 că: “…era comunistă, impusă ţării noastre după al doilea război mondial a fost cea mai mare catastrofă din istoria românească (….) Această catastrofă a ultimilor decenii, comunismul, s-a prăbuşit iremediabil. Cred că în România se vor instaura instituţiile democratice. Cred că restaurarea monarhiei este salvarea noastră ”.
Totodată, ca apărător al principiilor politice oneste, Corneliu Coposu mai spune în Testament că : “…politica este o activitate morală şi nu poate fi delimitată de etică şi de onestitate. Am preţuit întotdeauna oamenii cinstiţi şi leali şi am avut strangere de inimă atunci când prin forţa împrejurărilor am fost obligat să lucrez sau să fiu în preajma lichelelor şi a oamenilor fără caracter. Am detestat pe cei care negociază principiile, deoarece cred că nu este îngăduit să faci compromisuri care schimbă esenţa obiectivelor pentru care militezi”.
Mai mult, Corneliu Coposu făcea în urmă cu 24 de ani un apel la ceea ce trebuie să fie politicienii români şi la ceea ce nu trebuie să fie: ”politica nu poate fi acceptată ca mijloc de promovare al intereselor proprii. Serviciile pe care le aduce, dezinteresat, trebuie să servească poporul, comunitatea, interesele generale. Am cunoscut şi detestat, din prima tinereţe, materialismul istoric şi dialectic, concepţiile marxiste, tezele lui Engels, isprăvile lui Lenin.”
Referindu-se la activitatea sa politică, Seniorul s-a declarat împăcat cu “datoria” faţă de ţară, şi faţă de conştiinţa sa: “ Nu cred că am să-mi reproşez vinovăţii majore. Am căutat să-mi respect principiile, angajamentul ideologic şi toate acţiunile născute din dragoste de Patrie şi de neamul românesc. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş proceda la fel, chiar ţinând seama de perspectiva anilor de puşcărie, de suferinţele îndurate. (…)Dacă aş fi întrebat în ziua judecăţii despre urmele pe care le lasă străduinţele mele de o viaţă, aş răspunde fără ezitare că mă socot cel puţin co-ostenitor la supravieţuirea Partidului Naţional Ţărănesc, peste cele aproape cinci decenii de teroare; că mă felicit pentru integrarea (cu câte riscuri) Partidului în Internaţionala Creştin-Democrată(1987) într-o epocă de cumplită persecuţie şi supraveghere poliţienească; în noaptea Revoluţiei din decembrie am relegalizat Partidul, scriptic desfiinţat în iulie 1947 ( în realitate funcţionând clandestin chiar şi în puşcării); am redeschis, cu dificultate, ajutat de un mănunchi de oameni vrednici pe care suferinţele nu i-au descurajat, drumul lui Maniu şi Mihalache , peste un hău de patruzeci şi cinci de ani, plin cu osemintele martirilor care au înfruntat cumplita viitură rusă-comunistă; (Partidul Naţional Ţărănesc, cu definiţia pe care i-am adăugat-o “Creştin-Democrat” a fost înscris primul, cu nr. 1 la Tribunalul Bucureşti, în registrul formaţiunilor politice); prin eforturi susţinute şi osteneli necântărite, prin deplasări obositoare şi demersuri repetate, am reuşit să integrez Partidul în conclavul formaţiunilor politice respectate şi respectabile ale Occidentului, marcând o prezenţă europeană cu doi ani înaintea încercărilor oficiale de adeziune la civilizaţia continentală; am stabilit legături de colaborare cu cele mai importante personalităţi de decizie din apus şi am obţinut preţuirea şi ajutorul moral şi material al acestora”.
Cât îi priveşte pe cei care au contribuit la consolidarea comunismului, Corneliu Coposu notează: „Dacă până cândva se va face procesul comunismului( înţeleg procesul celor care au contribuit, în concret, la dezastrul ţării, rândurile de faţă ar putea servi ca argument în instanţă, în favorul celor încriminaţi. Anume: oamenii( sau sub-oamenii) care s-au pretat la acţiunile degradante ce li se vor pune în sarcină( teroare, asasinate, torţionări, persecuţii criminale) nu trebuie să fie pedepsiţi, ci internaţi în ospicii. Din partea-mi i-am iertat pe toţi, inclusiv pe cei care m-au chinuit prin toate metodele asiatice de teroare fizică şi morală, de toate crimele şi păcatele pe care le-au făcut. I-am iertat şi pe cei care s-au întrecut într-o condamnabilă competiţie a calomniei şi defăimării. Sunt oameni cu sufletele corupte, care nu mai pot fi recuperaţi de societatea onestă a României viitoare. Ispăşirea acţiunii lor mercenare se va solda cândva prin remuşcări tardive”.
În finalul Testamentului, liderul opoziţiei din România post-comunistă conchide: “cred că am făcut tot ce mi-a stat omeneşte în putere să îndeplinesc legatul testamentar primit în celula nr. 2 de la Malmaison, în octombrie 1947, de la Iuliu Maniu. ( “ Eu nu voi supravieţui. Voi, care veţi scăpa de iadul comunist, aveţi datoria să duceţi mai departe drapelul glorios al Partidului nostru, în interesul României viitoare! “ ). Cu sentimentul că am căutat să duc la îndeplinire acest legat, chiar şi în condiţii deosebit de dificile, îl trec în sarcina generaţiei tinere a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat.
Cu credinţa în Dumnezeu şi în viitorul neamului românesc, înainte! Corneliu Coposu”.
Conţinutul Testamentului a fost prezentat integral într-un eveniment special dedicat acestui moment, de Ion Gherasim, preşedintele Fundaţiei Corneliu Coposu, alături de personalităţi precum: Costin Borc, Ana Blandiana, Ion Caramitru, Dan Grigore, Doru Mărieş, Tudor Dunca dar şi în prezenţa a sute de simpatizanţi şi cunoscuţi ai Seniorului.
Vă prezentăm în continuare transcrierea Testamentului politic al lui Corneliu Coposu:
“În momentele de răscruce, care învederează scadenţele inevitabile şi rigoarea fără excepţii a legilor firii, oamenii au deprinderea de a schiţa intenţii sau dorinţe care să supravieţuiască dispariţiei lor. Neavând nici o avere sunt scutit de obligaţia de a da destinaţie unor “bunuri”. Tot ce am, aproape nimic, rămâne la dispoziţia surorilor mele dragi, Flavia Bălescu şi Rodica Coposu, care vor şti cui şi cum să facă parte de amintiri din obiectele ce mi-au aparţinut. Îmi reproşez că sub presiunea continuă a evenimentelor şi obligaţiilor, nu am reuşit să exhum osemintele tatălui meu de la Coşlar şi să le reînhumez lângă mama, la Bucureşti.
Deasemenea nu am reuşit să organizez micro-cimitirul de lângă biserica din Bobota, unde odihnesc strămoşii familiei. Sper că surorile mele vor reuşi să facă faţă acestei pioase obligaţii.Doresc să fiu înmormântat fără pompă, fără cuvântări, în cimitirul din Bucureşti. Conducerea Partidului Naţional Ţărănesc trece sub jurisdicţia lui Ion Diaconescu, primul vicepreşedinte. Nădăjduiesc sincer ca toţi prietenii politici să-i dea concursul, să-l sprijinească şi să contribuie la consolidarea Partidului. Blestemul lui Iuliu Maniu şi al lui Ion Mihalache se va abate asupra celor care, profitând de provizorat, vor încerca, prin mijloace neloiale, să-şi valorifice veleităţile.
Generaţia veche, din care fac şi eu parte, şi-a făcut cu prisosinţă datoria. Ultima ei obligaţie este, ca prin seninătate şi înţelepciune, să predea ştafeta generaţiilor viitoare. Îmi pare rău că nu am ajuns să conduc eu această operaţiune firească. Sper că se va realiza fără convulsiuni. Frământările din trecut ale generaţiilor apuse trebuie să ne servească drept învăţământ. Au fost mulţi orgolioşi care au experimentat desprinderea din Partid, în ideea că vor realiza înfăptuirile visate(Vaida, Stere, Iunian, Lupu, Călinescu). I-a înghiţit pe toţi istoria, iar partidul a rămas. Soarta dizidenţilor şi a fripturiştilor e pecetluită. Din păcate, oamenii nu ţin seama de experienţele din trecut. Am încredere că Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat va fi cel mai puternic partid politic al României de mâine.Am încredere în viitorul României. Cred că această catastrofă a ultimelor decenii, comunismul, s-a prăbuşit iremediabil. Cred că în România se vor instaura instituţiile democratice. Cred că restaurarea monarhiei este salvarea noastră.
Mă socotesc obligat să adaug câteva rânduri din inimă:
Recunoştiinţa mea fără margini pentru scumpii mei părinţi, care m-au învăţat să deosebesc binele de rău, să fiu cinstit, să urăsc minciuna şi făţărnicia, să lupt cu onestitate pentru idealul ce mi-am propus, să înfrunt toate vicisitudinile pentru idealul pe care-l servesc. Gratitudine surorilor mele, care s-au sacrificat pentru mine, care mi-au fost suport moral, care n-au precupeţit nici osteneală, nici sacrificii, în interesul meu. O caldă şi fermă adiere de curaj de dincolo de mormânt pentru Uchi şi Rodi.
Afecţiune deplină şi preţuire pentru prietenul bun de bucurii şi necazuri Nelu Diaconescu. Îi urez norocul şi prestigiul cu care îl îndreptăţesc calităţile şi onestitatea lui. Printre cei mai apropiaţi, mai sinceri şi mai loiali prieteni, de care mă leagă un trecut plin de afecţiune şi sinceritate, cel dintâi este Bani Ghica, gentlemenul prezent în toate momentele grele, omul de temei pe care te poţi sprijini. Nu poate fi uitat din însemnarea gratitudinii Mişu Barcan, prieten sincer şi devotat care mi-a făcut infinite servicii. Doctorul Michael Baican din Germania a fost alături de mine în cele mai grele împrejurări. Ajutorul lui este de nepreţuit. Cred că a cheltuit o avere cu “reparaţiile capitale” spre care m-a îndrumat. Eternă recunoştiinţă. Nu pot să nu menţionez devotamentul sincer, corectitudinea şi loialitatea celor de la secretariat, oameni de temei, care m-au sprijinit efectiv, prin muncă, încredere şi afecţiune: Mihaela, Cristina, Cristinica, Nadia, Felicia, Mircea, Costică. Tuturor recunoştiinţă. Desigur că prietenia, aprecierea şi simpatia mea se îndreaptă către zeci şi sute de persoane apropiate, pe care nu le mai enumăr. Leg mari speranţe de activitate politică viitoare de tinerii mei prieteni, de a căror carieră viitoare am încercat să fiu preocupat: Costin Borc, Ionuţ Muntean, Ionuţ Gherasim. Le prevăd un viitor bun. Simpatia mea pentru tânăra generaţie de parlamentari, a căror promovare a fost benefică pentru Partid: Lepşa, Mureşan, Dunca, Ionescu, Opriş şi ceilalţi. Multă încredere în rodajul şi afirmarea supleanţilor noştri.Cred că forţele partidului trebuie împrospătate prin integrarea unor valori de necontestat, care vor fi benefice pentru dezvoltarea ulterioară a formaţiei noastre. Mă gândesc la Emil Constantinescu, George Şerban, Laurenţiu Ulici, Doctor Nae Constantinescu, Romulus Rusan.
Epilog
S-ar putea ca intervenţia chirurgicală să-mi fie fatală.
Câteva concluzii finale: cred că mi-am făcut datoria faţă de ţară, faţă de conştiinţa mea. Nu cred că am să-mi reproşez vinovăţii majore. Am căutat să-mi respect principiile, angajamentul ideologic şi toate acţiunile născute din dragoste de Patrie şi de neamul românesc. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş proceda la fel, chiar ţinând seama de perspectiva anilor de puşcărie, de suferinţele îndurate. Sunt convins că politica este o activitate morală şi nu poate fi delimitată de etică şi de onestitate. Am preţuit întotdeauna oamenii cinstiţi şi leali şi am avut strângere de inimă atunci când prin forţa împrejurărilor am fost obligat să lucrez sau să fiu în preajma lichelelor şi a oamenilor fără caracter. Am detestat pe cei care negociază principiile, deoarece cred că nu este îngăduit să faci compromisuri care schimbă esenţa obiectivelor pentru care militezi. Politica nu poate fi acceptată ca mijloc de promovare al intereselor proprii. Serviciile pe care le aduce, dezinteresat, trebuie să servească poporul, comunitatea, interesele generale. Am cunoscut şi detestat, din prima tinereţe, materialismul istoric şi dialectic, concepţiile marxiste, tezele lui Engels, isprăvile lui Lenin. Cred că era comunistă, impusă ţării noastre după al doilea război mondial, a fost cea mai mare catastrofă din istoria românească. Nu ştiu în câtă vreme vom recupera stagnarea malefică pe care ne-a impus-o. Dacă aş fi întrebat în ziua judecăţii despre urmele pe care le lasă străduinţele mele de o viaţă, aş răspunde fără ezitare că mă socot cel puţin co-ostenitor la supravieţuirea Partidului Naţional Ţărănesc, peste cele aproape cinci decenii de teroare; că mă felicit pentru integrarea (cu câte riscuri) Partidului în Internaţionala Creştin-Democrată(1987) într-o epocă de cumplită persecuţie şi supraveghere poliţienească; în noaptea Revoluţiei din decembrie am relegalizat Partidul, scriptic desfiinţat în iulie 1947 ( în realitate funcţionând clandestin chiar şi în puşcării); am redeschis, cu dificultate, ajutat de un mănunchi de oameni vrednici pe care suferinţele nu i-au descurajat, drumul lui Maniu şi Mihalache , peste un hău de patruzeci şi cinci de ani, plin cu osemintele martirilor care au înfruntat cumplita viitură rusă-comunistă; (Partidul Naţional Ţărănesc, cu definiţia pe care i-am adăugat-o “Creştin-Democrat” a fost înscris primul, cu nr. 1 la Tribunalul Bucureşti, în registrul formaţiunilor politice); prin eforturi susţinute şi osteneli necântărite, prin deplasări obositoare şi demersuri repetate, am reuşit să integrez Partidul în conclavul formaţiunilor politice respectate şi respectabile ale Occidentului, marcând o prezenţă europeană cu doi ani înaintea încercărilor oficiale de adeziune la civilizaţia continentală; am stabilit legături de colaborare cu cele mai importante personalităţi de decizie din apus şi am obţinut preţuirea şi ajutorul moral şi material al acestora. Partidul nostru este în prezent factor important în Uniunea Europeană Creştin Democrată, în Internaţionala Creştin Democrată, în Uniunea Partidelor Populare – iar organizaţiile noastre speciale(de tineret, muncitori, femei) fac parte din organismele internaţionale ale categoriilor respective. Am avut satisfacţia de a fi invitat în capitalele occidentale, de a lega dialoguri cu şefii de stat şi prim-miniştrii statelor occidentale, cu şefii electivi şi exponenţii de căpetenie ai ţărilor democrate din Europa şi Statele Unite. În toate acţiunile întreprinse am militat nu numai pentru interesele subiective ale Partidului pe care-l reprezentam, ci şi pentru prestigiul şi interesele ţării. Am fost întotdeauna mândru de calitatea mea de român, cu toate că mi-am etalat, dintr-o decenţă explicabilă, patriotismul, nici nu am făcut paradă demagogică de naţionalism. Am avut satisfacţii şi decepţii. Îmi pare bine că decepţiile, cauzate de lichelismul, lipsa de loialitate şi incorectitudinea unor oameni apropiaţi nu m-au demoralizat. Permanentele agresiuni fizice şi morale ale căror ţintă am fost vreme de o jumătate de secol, probabil că mi-au consolidat rezistenţa şi facultatea de a trece, cu oarecare înţelepciune, peste dovezile de ingratitudine şi “lucrăturile clandestine” încropite cu vicleşug împotriva mea. Cred că am fost cel mai calomniat om politic din zilele post-revoluţionare. Intransigenţa mea, refuzul compromisurilor anti-morale şi fermitatea unor atitudini devotate intereselor ţării, nu au făcut casă bună cu practica aproape generalizată a poltroniei, a complexului relei credinţe, a corupţiei şi a politicianismului asiatico-oriental. De aceea am fost identificat ca inamic de căpetenie al încercărilor de “restaurare nostalgică a epocii de dinainte de evenimente.” Nu cred că acţiunea viguroasă de demonetizare, întreprinsă pe toate planurile împotriva mea, a dat sau va da rezultate. De altfel, ce le-aş putea reproşa celor pe care însăşi existenţa mea îi proiectează spre băncile acuzării? Reproş îndreptăţit aş putea avea doar celor racolaţi pentru această murdară deprindere, din rândul prietenilor proprii. Dacă până cândva se va face procesul comunismului( înţeleg procesul celor care au contribuit, în concret, la dezastrul ţării, rândurile de faţă ar putea servi ca argument în instanţă, în favorul celor încriminaţi. Anume: oamenii( sau sub-oamenii) care s-au pretat la acţiunile degradante ce li se vor pune în sarcină( teroare, asasinate, torţionări, persecuţii criminale) nu trebuie să fie pedepsiţi, ci internaţi în ospicii. Din partea-mi i-am iertat pe toţi, inclusiv pe cei care m-au chinuit prin toate metodele asiatice de teroare fizică şi morală, de toate crimele şi păcatele pe care le-au făcut. I-am iertat şi pe cei care s-au întrecut într-o condamnabilă competiţie a calomniei şi defăimării. Sunt oameni cu sufletele corupte, care nu mai pot fi recuperaţi de societatea onestă a României viitoare. Ispăşirea acţiunii lor mercenare se va solda cândva prin remuşcări tardive. Cred că am făcut tot ce mi-a stat omeneşte în putere să îndeplinesc legatul testamentar primit în celula nr. 2 de la Malmaison, în octombrie 1947, de la Iuliu Maniu. ( “ Eu nu voi supravieţui. Voi, care veţi scăpa de iadul comunist, aveţi datoria să duceţi mai departe drapelul glorios al Partidului nostru, în interesul României viitoare! “). Cu sentimentul că am căutat să duc la îndeplinire acest legat, chiar şi în condiţii deosebit de dificile, îl trec în sarcina generaţiei tinere a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat.
Cu credinţa în Dumnezeu şi în viitorul neamului românesc, înainte
Corneliu Coposu
Hemer, noaptea de 24/25 iulie 1994”.
