Coreea de Nord a lansat marţi dimineaţă trei rachete balistice , în largul coastei de est a ţării. Informația a fost transmisă de armata de la Seul, care a anunțat că rachetele au zburat între 500 și 600 de kilometri.
Oficialii americani au anunțat că au detectat lansarea a ceea ce par a fi două rachete Scud şi una Rodong – o rachetă nord-coreeană construită pe baza tehnologiei sovietice.
“Rachetele balistice au zburat între 500 şi 600 de kilometri, ceea ce reprezintă o distanţă suficient de lungă pentru a lovi tot teritoriul Coreei de Sud, inclusiv Busan”, a precizat armata sud-coreeană într-un comunicat.
Lansarea vine la scurtă vreme după ce Coreea de Sud și Statele Unite ale Americii au anunțat că vor instala un sistem antirachetă THAAS pe teritoriul sud-coreean.