Confidenţialitate

Copilul căutat în râul Olt, la Drăgănești, a fost găsit decedat

Copilul în vârstă de 13 ani, dispărut sâmbătă după-amiază în apele râului Olt, a fost găsit decedat. Căutările  au durat aproape trei ore.

Scafandrii l-au găsit în zona în care dispăruse și l-au adus la mal. Medicii de la Ambulanță au încercat să-l resusciteze, însă manevrele au fost fără succes, fiind declarat decesul minorului.
Băiatul a mers, sâmbătă după-amiază, cu doi prieteni în zona barajului Drăgănești-Olt, a intrat în apă și nu a mai ieșit.
Pentru găsirea băiatului, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt au intervenit cu o barcă pneumatică, a Detașamentului Caracal, iar în sprijinul lor au venit scafandri din Vâlcea.