Confidenţialitate


Copilul care a murit după botezul dintr-o biserică din Suceava avea pneumonie. Preotul, găsit nevinovat de raportul medico-legal


Copilul care a murit după botezul dintr-o biserică din Suceava avea pneumonie. Preotul, găsit nevinovat de raportul medico-legal

Raportul medico-legal privind băiatul în vârstă de 6 săptămâni care a murit după botezul dintr-o biserică din Suceava îl disculpă pe preotul care a oficiat ceremonialul religios.

Mai exact, copilașul ar fi murit din cauza unei pneumonii pe care o avea dinaintea botezului. Familia contestă concluziile medicilor legiști și spune că va înainta plângeri penale împotriva acestora.

Raportul, semnat de doi medici legiști din Suceava, trage concluzii legate de moartea bebelușului, fără a se face vreo referire la ce s-a întâmplat la botez.

Concluzia este că afecțiunile pe care le prezenta copilul, prin gravitatea lor, au fost sigur și direct letale. Totuși, medicii legiști nu fac nici o conexiune cu slujba de botez, în care copilul a fost scufundat în apa din cristelniță și ar fi înghițit lichid care i-ar fi fost fatal.

Aceasta este și principala nemulțumire a părinților, care spun că vor contesta raportul medico-legal.

Familia bebelușului mai spune că nici constatările inițiale ale medicilor urgentiști și de pe ambulanță nu au fost luate în considerare, chiar dacă sunt consemnate în raport.

Mai exact, la acea dată, medicii au menționat că a fost găsit lichid în plămâni ca urmare a înecului prin imersie de apă.

Tragedia s-a petrecut la finele lunii ianuarie a acestui an, la o biserică din municipiul Suceava. Ulterior, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, dar rezultatele ale anchetei vor fi influențate crucial de raportul medico-legal.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…